Acesta este principiul fundamental care stă la baza planului strategic de sustenabilitate și responsabilitate al companiei HEINEKEN România, și care înseamnă, de fapt, că toate angajamentele de sustenabilitate sunt puse în practică în fiecare arie din activitatea companiei, au precizat reprezentanții HEINEKEN România, într-o nouă ediție a emisiunii online, Forbes Forward.
„Pentru a avea rezultate vizibile, este necesar să ai în companie ambasadori interni care să promoveze constant valori și comportamente referitoare la sustenabilitate și responsabilitate”, a punctat Ana Crivăț, Head of Corporate Affairs HEINEKEN România.
În opinia sa, evoluția pozitivă a acestui segment se află în strânsă legătură cu calitatea acțiunilor desfășurate în acest sens. Așadar, nu se poate vorbi despre rezultate eficiente, dacă acestea nu se regăsesc pe lista de obiective din planul strategic al companiei: „Este important să stabilești obiective și să faci tot posibilul să le atingi. Ceea ce contează este cum facem ca aceste ambiții să fie realizabile, să devină realitate”.
Din perspectiva Anei Crivăț, pentru echipa HEINEKEN România, pandemia a fost mai degrabă un catalizator pentru engagementul intern. Încă de la debutul pandemiei, compania a derulat multe programe de sprijin pentru angajați, sub umbrela conceputului „We are HEINEKEN. #StrongerTogether” – un proiect al cărui scop a fost să demonstreze puterea unității, a echipei, chiar și în momente dificile și incerte.
„Elementul diferențiator în cadrul companiei noastre cu privire la aceste programe, în contextul pandemic, a fost implementarea acestei campanii-umbrelă, care a avut în centrul atenției oamenii și puterea acestora, pentru că această pandemie ne-a demonstrat cine suntem noi cu adevărat”, a explicat Ana Crivăț. În cadrul acestui program, cu componente de sănătate și siguranță, promovare a stării de bine, engagement și implicare în comunitate, compania a susținut și accesul la educație pentru copiii angajaților, oferindu-le laptopuri care au facilitat desfășurarea orelor online.
La rândul său, Federico Agressi, Director Supply Chain HEINEKEN România, a explicat că deși aceste ultime 14 luni au fost pline de provocări, echipa HEINEKEN România a depășit perioada cu succes, datorită creșterii nivelului de comunicare și transparenței acesteia. „Cred că pentru toți colegii, această criză sanitară a jucat rolul unui ‘examen’. Pentru că atât nivelul de provocare, cât și tipul acesteia au fost unice, din prisma faptului că nu am mai traversat niciunul dintre noi o astfel de perioadă, și implicit nu dețineam un ghid care să ne îndrume pașii către cea mai bună cale de a ieși din această situație incertă. Am crescut nivelul de comunicare și pe cel de angajament intern, iar acest lucru ne-a ajutat foarte mult”.
„Dacă vrem să accelerăm nivelul impactului pe care-l poate avea sustenabilitatea, este foarte important ca în viitor să creștem cât mai rapid nivelul de colaborare cu autoritățile. Pentru că este nevoie să lucrăm împreună. Singuri putem îmbunătăți situația pe alocuri, dar dacă ne hotărâm să facem acest lucru alături de autorități, vom avea șansa să ne bucurăm cu toții de un efect exponențial. Și consider că acest aspect este o prioritate în perioada următoare”, a subliniat Federico Agressi.
Directorul de Supply Chain HEINEKEN România a mai menționat că în fabricile companiei s-au făcut pași semnificativi de-a lungul timpului în ceea ce privește reducerea impactului negativ asupra mediului încojurător. Printre măsurile implementate, Federico Agressi a enumerat utilizarea energiei regenerabile, dar și alte inițiative la nivelul operațiunilor locale: cabinele speciale pentru camioanele de transport, introduse încă din 2017, care au dus la reducerea amprentei de dioxid de carbon cu aproape 700 de tone; implementarea unui sistem de cântărire a camioanelor, care la rândul său a redus cantitatea emisiilor de CO2 cu 360 de tone.
În urmă cu câteva săptămâni, reprezentanții companiei HEINEKEN anunțau lansarea noii strategii globale de sustenabilitate – 2030 Brew a Better World – un nou set de angajamente ce au ca scop un impact pozitiv asupra mediului, sustenabilității sociale și consumului responsabil de alcool. Conform acestora, în drumul către o lume cu zero emisii nete, mai corectă și mai sănătoasă, principalii piloni ai acestei strategii globale sunt:
– Neutralitatea emisiilor de carbon în producție, până în 2030, și pe întregul lanț valoric până în 2040
– Zero deșeuri în depozitele de gunoi, la nivel global, până în 2025
– Impact pozitiv al apei în toate zonele cu deficit de apă, până în 2030
– 30% femei lideri în echipele de senior management, până în 2025, 40% până în 2030, în drumul către echilibrul de gen
– Implementarea integrală a programului de remunerare egală și salariu echitabil, până în 2023
– O inițiativă de impact social în 100% din țările în care HEINEKEN operează, în fiecare an
– Două opțiuni de băuturi cu zero alcool, în majoritatea țărilor, până în 2023
– Promovarea parteneriatelor pentru a reduce consumul riscant de alcool, în toate țările
– Să se ajungă anual la un miliard de consumatori cu mesaje de consum responsabil; 10% din bugetul de media al mărcii Heineken® va fi dedicat consumului responsabil.