Grupul petrolier rus Lukoil a raportat un profit net de 848,5 miliarde ruble (10,2 miliarde dolari) pentru anul 2024, în scădere cu 26,5% comparativ cu rezultatul din 2023, din cauza majorării taxelor.
În schimb, veniturile Lukoil, al doilea mare producător de petrol din Rusia, au crescut anul trecut până la 8.600 miliarde ruble, de la 7.900 miliarde ruble în 2023, notează Agerpres.
Companiile ruseşti au avut de suferit de pe urma majorării taxelor, pe fondul eforturilor Moscovei de a finanţa campania militară din Ucraina, care a intrat în cel de-al patrulea an.
Anterior şi Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia, a anunţat o scădere a profitului net înregistrat în 2024 din cauza majorării pragului de impozitare, până la 25%.
În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.