De asemenea, a fost şi consilierul senatorului Edward Kennedy în privinţa României şi consilier în Departamentul de Stat al SUA în perioada în care România a fost condusă de Ceauşescu. Co-fondator al Societăţii Academice Române şi al Centrului de Cercetare Est-European (EERC), Radu Florescu a organizat multe simpozioane cu teme variind de la răspândirea culturii tracice în antichitate la creşterea antisemitismului în România interbelică.
Cu doar câteva zile înainte de izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, profesorul Florescu, care avea pe atunci 13 ani, a primit o telegramă de la tatăl său, care îl sfătuia să părăsească România. Tânărul a fost imediat urcat într-una dintre ultimele garnituri al Orient Express-ului şi a traversat Europa pentru a se alătura familiei, la Londra, unde tatăl său era diplomat.
După război, tânărul român a câştigat o bursă la Chist Church, Oxford, unde a studiat cu AJP Taylor, Regius Professor of History la Oxford, şi Sir William Deakin, biograful lui Winston Churchill. De la Oxford, Florescu a călătorit împreună cu soţia sa, Nicole, născută la Paris, spre Texas, unde şi-a continuat studiile cu reputatul istoric Thad Riker, specialist în istoria balcanică la Universitatea Texas.
În această perioadă, i-a atrat atenţia lui Sam Ryburn, purtător de cuvând la Casa Albă, care a introdus un proiect de lege în Congres pentru a i se acorda românului cetăţenia americană. Florescu şi-a susţinut doctoratul la Indiana University, apoi a plecat la Boston College unde a parcurs toate etapele, de la profesor asistent la profesor universitar şi apoi profesor emerit.
Profesorul a donat colegiului toată colecţia sa de carte românească. Comentând plecarea sa neaşteptată din ţară, Florescu a declarat, mulţi ani mai târziu, unui reporter: „Atuul meu este acela al unui patriot, al faptului că am studiat toată viaţa istoria ţării mele şi că sunt descendentul unei familii cu vechi rădăcini româneşti. Această relaţie simbolică ajută la explicarea pasiunii mele”. Cartea sa, „Eseuri despre Istoria României” (1999), una dintre multele cărţi pe care le-a publicat, reflectă pasiunea sa pentru România.
Radu Florescu a fost patriarhul – într-adevăr, la 88 de ani era cel mai vârstnic membru – al celei mai vechi familii româneşti neîntrerupte, din care au făcut parte boieri, un prim-ministru în secolul al XIX-lea, compozitori, industriaşi şi generali.
Radu Florescu a fost şi un mare filantrop. Timp de peste un deceniu, el a oferit burse copiilor supradotaţi din România şi le-a oferit posibilitatea de a studia în zona Bostonului. Ca o recunoaştere a activităţii sale academice şi a contribuţiei pe care a avut-o faţă de ţara în care s-a născut, profesorul Florescu a primit de la preşedintele Ion Iliescu diploma Honoris Causa a Academiei Române, dar şi alte distincţii de la fostul preşedinte Emil Constantinescu şi Fundaţia Culturală Română.
În 1996, a fost numit Consul Onorific pentru România în New England. Activitatea sa nu s-a rezumat la viaţa academică, ci a cuprins şi evenimente culturale. Cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la naşterea marelui compozitor George Enescu, a organizat un concert la Boston şi l-a convins pe maestrul Yehudi Menuhin (unul dintre elevii lui Enescu) să ofere o reprezentaţie privată într-unul dintre apartamentele hotelului Ritz Carlton din Boston.
De asemenea, a fost gazda multor recepţii la Boston City Hall şi la alte universităţi din regiune, la care au fost invitaţi preşedinţi români post-decembrişti şi membri ai familiei regale române, inclusiv Prinţesa Margareta, fiica cea mare a Regelui Mihai.
Pe lângă activităţile dedicate României, Florescu a fondat şi Oxford Society din New England, a fost membru al Centrului pentru Europa de Est şi Rusia de la Harvard University, profesor invitat la Harvard’s Dunster House, şi a primit la Paris „Bastonul de Argint” (2007) din partea Societăţii de Arte şi Litere. Când preşedintele Richard Nixon a vizitat România, în 1969 (a fost prima vizită a unui preşedinte american într-o ţară comunistă, după Tratatul de la Yalta), Florescu a asigurat legătura ambasadei cu mass media, furnizând informaţii şi informări biroului de presă al Casei Albe.
Odată cu căderea regimului comunist, în 1989, Florescu i-a îndemnat pe români să se bucure de noile libertăţi. La scurt timp după executarea soţilor Ceauşescu, Florescu a citit la postul naţional de televiziune o scrisoare a senatorului Edward Kennedy, în care acesta a urat bun venit României în rândul democraţiilor europene. Florescu, care a vizitat des zona balcanică, i-a consiliat de multe ori pe ambasadorii americani nou numiţi în România, oferindu-le informări ce conţineau date istorice şi politice.
În 2004 a fost invitat la Casa Albă de preşedintele Clinton pentru a participa la o ceremonie cu ocazia aderării României la NATO. Cu toate realizările sale academice, culturale şi diplomatice, profesorul Florescu a ajuns cel mai cunoscut datorită cărţii dedicate lui Vlad Ţepeş. Toată cercetarea sa de 12 ani despre Dracula cel adevărat, cercetare susţinută de subvenţiile de la Fundaţia Fullbright şi American Philosophical Society, a ajuns la un moment de răscruce în 1969 când, îndrumat de unchiul său, George Florescu, un genealog renumit, a identificat cetatea de la Poinari, din sud-vestul munţilor Transilvaniei, ca fiind unul dintre locurile în care a trăit Dracula.
În SUA, Transylvanian Society of Dracula a declarat în 1997 lucrarea „În căutarea lui Dracula” drept „cea mai bună carte de non-ficţiune despre Dracula”. Scrierile lui Florescu au trezit interesul istoricilor, folcloriştilor, iubitorilor de film, scenariştilor şi fanilor legendelor cu vampiri din întreaga lume. Fiind un descendent indirect al domnitorului – Maria, una dintre înaintaşele profesorului, a fost căsătorită cu fratele lui Dracula, Radu cel Frumos, în sec. al XV-lea – Florescu a atras mai multi adepţi şi fani decât şi-ar fi dorit.