FacebookTwitterLinkedIn

Prof. Dr. Dafin Mureșanu, fondatorul RoNEURO

Centrul de diagnostic și cercetare al bolilor neurologice RoNEURO de la Cluj-Napoca este unic în România și a fost gândit și construit strict cu scopul de a crea o zonă de antreprenoriat de cercetare clinică în neuroștiințe.

Institutul oferă servicii medicale integrate și este organizat în așa fel încât un pacient ajuns aici să nu mai aibă nevoie să meargă și în altă parte, să beneficieze de toate investigațiile necesare și să primească un diagnostic și o schemă de tratament, indiferent cât de complex ar fi cazul său.

În cifre, Institutul RoNEURO înseamnă o medie de 680 pacienți pe lună, 14 specializări medicale, 24 de cabinete în care se desfășoară consultațiile și investigațiile de specialitate, 35 de medici, angajați full-time și part-time și un număr mare de voluntari care doresc să participe la diverse activități din cadrul institutului pentru a se instrui.

Specializările medicale cuprind întreg spectrul: Neurologie, Neurologie pediatrică, Psihologie adulți și copii, Psihiatrie, Pneumologie – apnee somn, Pediatrie, Acupunctură, Cardiologie, Neuro-Otologie (ORL), Diabet și boli metabolice, Endocrinologie, Reumatologie, Medicină internă și Kinetoterapie adulți.

Cel care a pus bazele acestui institut este renumitul neurolog de talie internațională Prof. Dr. Dafin Mureșanu, directorul departamentului de Neuroștiințe al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”, președinte al Federației Europene a Societăților de Neurorecuperare (EFNR).

Inspirat din experiența antreprenorială americană, profesorul Dafin Mureșanu a creat la Cluj o organizație „not for profit”, singura de acest tip din România. Statutul acesta impune ca tot profitul realizat să fie reinvestit în dotarea cabinetelor și a laboratoarelor de cercetare din cadrul institutului, asigurând menținerea standardelor înalte ale actelor medicale.

„Acest institut este un centru de înaltă competență. Încercăm să rezolvăm cazurile cele mai grele și complicate. Vin pacienți din toată țara și chiar din străinătate și nimeni nu pleacă fără un diagnostic complet și o schemă de tratament. Pentru noi, cel mai important aspect este calitatea serviciilor și dezvoltarea parteneriatelor externe”, precizează Prof. Dr. Dafin Mureșanu, fondatorul institutului.

Există trei paliere: primul reprezentat de serviciile medicale clinice de bază, al doilea de activitatea în domeniul educației aplicative (intruirea viitoriilor medici specialiști sub aspectul practicii clinice) și al treilea palier constă în cercetarea științifică din domeniul medical și medical-conex.

Numeroasele parteneriate și colaborări cu instituții medicale și academice din țară și de peste hotare asigură menținerea unor standarde ridicate în pas cu tendințele și dotarea cabinetelor cu aparatură de ultimă generație. Institutul organizează și o serie de conferințe pe teme neurologice, cu o largă participare din străinătate, susținând și școala doctorală a Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.

Profesorul Fior Dafin Mureșanu, MD, PhD, MBA, este cunoscut în întreaga lume medicală, iar cartea sa de vizită mai cuprinde titulaturile de: Profesor de Neurologie, Medic Primar Neurolog, director al Departamentului de Neuroștiințe din cadrul UMF, președinte al EFNR, președinte al Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN), membru titular al Academiei de Științe Medicale din România și secretar al filialei Cluj a acesteia.

Activitatea sa academică include o multitudine de studii clinice și proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale, peste 300 de participări ca Lector la manifestări științifice naționale și internaționale, un portofoliu semnificativ de articole științifice, precum și contribuții la monografii și cărți publicate de către prestigioase edituri internaționale. Drept recunoaştere a rezultatelor activităţii profesionale și ştiinţifice, Prof. Dr. Dafin F. Mureșanu a fost recompensat cu numeroase premii și distincții, printre care: Premiul „Gheorghe Marinescu” pentru contribuţia internaţională la dezvoltarea conceptelor în neuroprotecţie şi neuroplasticitate, acordat în 2009 de către Academia Română, Premiul „Carol Davila”, acordat în 2011 de Academia Oamenilor de Știință din România, Premiul „Octavian Fodor” pentru cea mai bună activitate ştiinţifică a anului, acordat în 2010 de către Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”.

Pentru întreaga sa activitate, Prof. dr. Dafin Mureșanu a fost decorat de către Președintele României cu Ordinul național „Serviciul credincios” în grad de Cavaler.