FacebookTwitterLinkedIn

Producţia industrială a scăzut cu 0,9% ca serie brută şi cu 0,5% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele zece luni ale anului, comparativ cu intervalul similar din 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2025, comparativ cu perioada similară a anului trecut, producţia industrială (serie brută) s-a diminuat ca urmare a scăderilor înregistrate de industria extractivă (-1,4%) şi industria prelucrătoare (-1,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 1,1%, notează Agerpres.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada menţionată din acest an, comparativ cu perioada similară din 2024, a fost mai mică din cauza scăderilor înregistrate de industria extractivă (-1,3%) şi industria prelucrătoare (-0,7%).

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 1,5%.

Conform statisticii oficiale, în luna octombrie 2025, producţia industrială a crescut ca serie brută cu 3,9% faţă de luna septembrie 2025 şi cu 0,4% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

În luna octombrie 2025, producţia industrială (serie brută) a crescut ca efect al creşterilor din cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+15,8%), industria extractivă (+4,2%) şi industria prelucrătoare (+2,5%).

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.