FacebookTwitterLinkedIn

Producția de țiței a României a scăzut cu 4% în intervalul ianuarie-august 2023, la 1,87 milioane tone echivalent petrol (tep), în timp ce importurile s-au diminuat cu aproape 8%.

Importurile de ţiţei au totalizat, în perioada menționată, 5,2 milioane tep, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Pentru acest an, producţia de ţiţei este preconizată să scadă cu 2,3% față de 2022, la 3,05 milioane tep.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a anunțat că producţia de ţiţei a României se va situa pe o traiectorie descendentă în perioada 2023-2026, cu un ritm mediu anual de -2,2%, din cauza declinului natural al zăcămintelor şi menţinerii unităţilor existente de producţie, relatează Agerpres.

În 2024, producția este estimate să coboare cu 2,3% față de 2023, la 2,98 milioane tep. O scădere similară este anticipată și pentru 2025.

Importurile de țiței vor creşte în perioada menţionată cu un ritm mediu anual de 4,1%. Pentru 2023 sunt estimate importuri de 9,2 milioane tep, cu 5,1% mai mari faţă de 2022.

Importurile vor crește cu 4,7% în 2024, la 9,65 milioane tep, și cu 3,6% în 2025.