Producătorii vor încerca să păstreze „cât pot” preţurile actuale la alimente, deşi în unele sectoare influenţa majorării preţurilor la energie, combustibili şi nutreţuri în costuri este şi de 60%, a declarat Dragoș Frumosu.
Dragoş Frumosu: „Oricum la o parte din alimente preţurile au crescut. Nu este sfârşitul şi sigur nu este o veste bună. La pâine şi produse de panificaţie preţurile au crescut cam cu 15-20%, la uleiul de floarea soarelui în jur de 20%, la lactate 4-5 procente.
La carnea de porc încă nu s-a întâmplat nimic, pentru că mai erau stocuri. Discutăm în primul rând despre carnea de porc din import, pentru că noi importăm cam 80 chiar 85%.
Având în vedere fenomenele care au fost în Germania şi în alte state europene referitoare la pesta porcină africană şi având cantităţi destul de mari, (…) s-a exportat carne de porc, începând de acum câteva luni, chiar sub preţul de cost al fermierilor români. Acest lucru i-a încurcat teribil de tare pe fermierii noştri care şi aşa se chinuiesc să trăiască, să rămână la suprafaţă, dar fenomenul nu a putut fi oprit, pentru că discutăm de o piaţă liberă.
Probabil o creştere la carnea de porc s-ar putea vedea abia după 1 ianuarie 2022 şi va fi cam de 10%, pentru că orice majorare a preţurilor pe fondul puterii de cumpărare scăzute a românilor va conduce la scăderea vânzărilor”, conform Agerpres.