FacebookTwitterLinkedIn

Prinţul Harry şi alte personalităţi, printre care cântăreţul Elton John şi actriţa Elizabeth Hurley, au depus o cerere de apel după ce au pierdut procesul intentat companiei care deţine Daily Mail, Associated Newspapers Limited (ANL).

Un judecător de la Înalta Curte a respins, în iulie, acţiunea intentată de fiul cel mic al regelui Charles al III-lea şi de alţi reclamanţi, argumentând că aceştia nu au reuşit să demonstreze că tabloidul a colectat ilegal informaţii despre ei, în special prin interceptarea mesajelor vocale sau prin ascultarea conversaţiilor telefonice pentru articole publicate în perioada 1993-2018, notează Agerpres.

„Confirmăm că reclamanţii au depus azi (n.r. – 6 noiembrie), la Curtea de Apel, o cerere de autorizare a unui recurs la hotărârea pronunţată în cadrul procesului contra ANL, precum şi împotriva cuantumului despăgubirilor pe care aceştia trebuie să le achite editorului Daily Mail”, a precizat purtătorul de cuvânt al cabinetului de avocaţi Sheridans.

Reclamanţii consideră că aceste decizii sunt „viciate de erori juridice şi faptice”, a adăugat el.

La acest recurs s-au asociat actriţa Sadie Frost, soţul lui Elton John, David Furnish, precum şi Doreen Lawrence, mama lui Stephen Lawrence, al cărui deces, în 1993, a şocat Marea Britanie, şi care în prezent este membră a Camerei Lorzilor.

În luna iulie, la finalul unui proces care a durat mai mult de două luni, prinţul Harry a denunţat o decizie „şocantă” şi „incoerentă”.

Solicitarea de apel este cel mai recent demers judiciar demarat de Harry, care duce de mai mulţi ani o luptă împotriva presei tabloide britanice, pe care o consideră parţial responsabilă de moartea mamei lui, Diana, în 1997, la Paris, şi pe care o acuză că i-a hărţuit soţia, fosta actriţă americană Meghan Markle.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

De asemenea, intră în comunitatea Forbes România de pe Facebook și urmărește cele mai importante știri, analize și noutăți din business-ul local și nu numai.