Tânărul Lorenzo Bertelli a crescut în sânul Prada, iar acum este gata să-și asume în totalitate rolul de moștenitor al imperiului Prada.
Fostul pilot de curse, fiul designerului Miuccia Prada și al președintelui companiei Patrizio Bertelli și-a declarat intențiile în cel mai recent interviu acordat revistei „Business of Fashion”, plănuind să restructureze grupul milanez din interior spre exterior. „Totul se schimbă, astfel încât totul să rămână la fel”, a spus tânărul om de afaceri despre noile mutări de la Prada.
Miuccia Prada, fondatoarea brandului care-i poartă numele, și soțul său Patrizio Bertelii, au început să-și pregătească „ieșirea” de pe marea scenă a modei încă de la finele anului trecut, când l-au angajat pe Andrea Guerra, fostul șef de la Luxottica, pe post de CEO al holdingului. Bertelli, în vârstă de 76 de ani, a preluat atunci poziția de președinte al grupului, în timp ce soția sa Miuccia Prada, în vârstă de 73 de ani, își păstra rolul de director de creație pentru marca Miu Miu și pentru linia Prada, pe care o conduce cu Raf Simons. Scopul lor este de a pregăti terenul până când fiul lor cel mare, Lorenzo, va prelua conducerea companiei.
Grupul Prada, care controlează branduri ca Prada, MiuMiu, Church Footwear, Carshoe, Pasticceria Marchesi, precum și Luna Rossa Challenge și Fondazione Prada, are o istorie de peste un secol. Brandul Prada a fost fondat în anul 1913 la Milano, de către Mario Prada. Inițial, mica afacere italiană se concentra pe producția și vânzarea de articole de marochinărie și accesorii din piele, însă ambiția lui Mario a făcut ca numele Prada să devină curând cunoscut pentru calitatea și designul rafinat.

În anii ’70, nepoata lui Mario, Miuccia Prada, a preluat conducerea brandului și a impus o nouă direcție creativă, introducând materiale noi și inovatoare și extinzând gama de produse cu articole de îmbrăcăminte și încălțăminte. Tot pe atunci, Miuccia l-a întâlnit pe Patrizio Bertelli, un tânăr din Toscana, pasionat de industria modei, care i-a devenit partener de viață și de afaceri. Bertelli a jucat un rol crucial în transformarea Prada într-un brand global de succes. El a preluat funcția de CEO al Grupului Prada și a contribuit la dezvoltarea strategiei de expansiune internațională a companiei. Sub conducerea lui Bertelli, Prada s-a extins rapid în piețele internaționale și a deschis magazine în marile orașe din întreaga lume, China fiind astăzi una dintre cele mai importante zone pentru Prada, datorită lui Bertelli.

Cel mai mare dintre cei doi fii ai cuplului, Lorenzo, a fost implicat activ în afacerea familiei sale încă de la o vârstă fragedă (fratele său mai mic – Giulio, pasionat de navigație, nu este activ în companie). Ba chiar a ocupat diverse poziții în companie, la Prada și Miu Miu, iar pentru moment ocupă poziția de Director Executiv, după ce a condus departamentul pentru responsabilitate socială corporativă. Are o diplomă în filosofie obținută la Universitatea San Raffaele din Milano, este pasionat de sporturile cu motor (și pilot în cadrul echipei Prada), dar și de artă – familia sa i-a insuflat gustul pentru artă, fiind colecționari activi de artă contemporană. De asemenea, aceștia sunt cunoscuți pentru generozitatea lor, făcând donații importante pentru diverse instituții de artă din Italia.
Dar chiar dacă se simte ca acasă la Prada, tranziția sa către vârful piramidei nu se poate face de pe-o zi pe alta. Nici măcar el nu are idee cât va dura: „Probabil peste încă trei-patru ani”, declara el la momentul numirii lui Guerra ca CEO al grupului, pe care tânărul Bertelli o vede ca pe „o decizie rațională, în conformitate cu procesul de succesiune al oricărei afaceri de familie. Discutăm de multă vreme în familie. Este o modalitate de a asigura o succesiune normală și netraumatică”, a declarat acesta pentru FashionNetwork.com.
Ca parte a reorganizăriii începute anul trecut, grupul l-a numit și pe Gianfranco D’Attis (ex-Dior) în funcția de CEO al mărcii Prada la începutul acestui an, o poziție nouă, deoarece Maison Prada a fost până atunci păstorit de CEO-ul grupului, Patrizio Bertelli, împreună cu Miuccia Prada.

Pentru tânărul prinț de la Prada, lucrurile sunt neschimbate… deocamdată: „îi voi raporta lui Andrea Guerra, făcând aceeași muncă pe care o făceam cu tatăl meu”, spune el. Dar asta nu-l împiedică să vină cu idei inovatoare pentru a asigura poziția companiei care a raportat vânzări de 3,366 miliarde de euro în 2021, în creștere cu 41% față de 2020 și cu 8% față de anul anterior pandemiei. Una dintre intențiile formulate de tânărul afacerist este aceea de a atrage un număr mai mare de clienți tineri, deoarece Generația Z generează vânzări din ce în ce mai mari la mărcile de lux.
Viitorul grupului de 14 miliarde de euro este pe mâini bune, potrivit analiștilor de la Financial Times. La fel cred și bancherii, care consideră că „moștenitorul are urechea părinților săi când vine vorba de potențialele tranzacții,” referindu-se la intențiile companiei de a cumpăra participații la mai multe companii italiene locale din lanțul lor de aprovizionare pentru a-și asigura producția. De asemenea, familia este dornică să-și mențină participația actuală de 80% din grup.
Specialiștii de la Prada văd schimbarea ca pe o provocare unică: „viziunea antreprenorială a directorilor executivi va fi greu de reprodus în viitor”, au spus ei, citați de publicația de business. Alții, sunt și mai rezervați: „Patrizio nu este doar antreprenorul din spatele grupului, el și Miuccia sunt mințile creative din spatele fiecărui magazin și linie de modă”, a declarat la un moment dat o persoană apropiată familiei. Despre Lorenzo, acesta a apreciat că este „foarte muncitor și învață foarte rapid, dar nu este o minte creativă”, sugerând și că au existat discuții „serioase” despre viitorul rol al acestuia în companie. FOTO: profimediaimages.ro