Maxwell Frost (25) a fost ales în această săptămână să reprezinte Florida în Congresul Statelor Unite ale Americii, din partea democraților, potrivit Reuters. Însuși președintele Joe Biden l-a sunat pe Frost să îl felicite ca fiind prima persoană din Generația Z aleasă membru în Camera Reprezentanților.
Candidatura lui Frost a fost progresistă și a susținut reforma legii purtării de arme, expansiunea sistemului de sănătate, creșterea accesului la locuințe și adresarea problemelor care determină schimbarea climei. A câștigat cu 59% din voturi locul din Congres. Frost a ridicat $2.6 de milioane pentru campania sa împotriva republicanului Calvin Wimbish.
Corpul legislativ al Statelor Unite include 435 de membri iar vârsta lor medie este de 58 de ani. Printre aceștia, Frost va fi vocea “Generației Z”, care în America numără aproximativ 70 de milioane de tineri născuți în intervalul 1990 – 2010.
Joe Biden (79) și-a exprimat încrederea că Frost va avea o carieră politică lungă.
Frost este de origine afro-latino și dorește să reprezinte vocea americanilor tineri de diverse rase și etnii.
Alt candidat din Gen Z, republicana Karoline Leavitt, a pierdut cursa în New Hampshire.
Electoratul din Gen Z reprezintă o cotă în creștere, iar experiențele lor de viață și valorile le sunt influențate mult de social media și de faptele de brutalitate din jur (cum sunt împușcăturile din școli sau războaiele din Est), împotriva cărora aceștia simt nevoia să ia măsuri și să devină foarte activi în campanii și la sesiunile de votare.