Medicul Valeriu Gheorghiţă a declarat că, în cazul în care autorizarea de punere pe piață va fi eliberată pe 23 decembrie, probabil că între Crăciun și Anul Nou vor fi livrate primele doze de vaccin în România și poate începe efectiv vaccinarea destinată în primul rând personalului medical din spitalele din linia întâi, notează stiri.tvr.ro
Din momentul livrării, vaccinul se poate administra la un interval de o zi – două, a precizat preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea.
Valeriu Gheorghiţă: „Avem o estimare legată de compania Pfizer. Din momentul în care va primi autorizarea vorbim de o tranșă inițială de până în 10.000 de doze de vaccin, ceea ce înseamnă aproape 5.000 de persoane care pot fi vaccinate, dar aceasta este o tranșă simbolică care va fi distribuită în aceeași zi în toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, însă din ianuarie vor fi livrate celelalte doze. Practic, pentru ianuarie ar trebui să primim circa 600.000 de doze, care ajung pentru 300.000 de persoane, ulterior această cantitate crește de la o lună la alta”.