FacebookTwitterLinkedIn

Aflată într-un stadiu avansat de degradare, unitatea de învățământ preșcolar a trecut printr-un amplu proces de consolidare, reabilitare și modernizare timp de aproape doi ani.

Potrivit autorităților, în cadrul acestui proces de modernizare, suprafața spațiului educațional a fost extinsă prin mansardare. Inițial, grădinița avea o suprafață de 900 de mp, iar în prezent, aceasta aproape că s-a dublat.

  „Am reușit în ultimii ani să finalizăm lucrări de reabilitare și modernizare la peste 20 de unități de învățământ din Sectorul 4, pentru ca mii de elevi să beneficieze astăzi de condiții moderne de studiu și de siguranță. (…) Pentru noi, cel mai sărac, dar poate cel mai dinamic sector al Capitalei, a însemnat un efort imens, care totalizează fonduri de peste 280 milioane de lei. Dintre aceștia, 80 milioane de lei sunt bani obținuți prin accesarea programelor Uniunii Europene, iar 30 milioane de lei prin programele naționale, și anume PNDL, etapa a doua”, a punctat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.

Investiția Primăriei Sectorului 4 a avut loc în cadrul campaniei „Niciun copil al Sectorului 4 nu merge la școală sau la grădiniță în clădiri cu grad de risc seismic”.