Banii sunt alocați pentru organizarea unor evenimente asociate competiţiei şi pentru modernizarea Arenei Naţionale.
Municipalitatea şi-a asumat mai multe investiţii în acordul cu UEFA, care se ridică la aproximativ 5 milioane de lei. De asemenea, autoritățile de la București sunt obligate să organizeze un “Fan Zone”, de la Piaţa Constituţiei până la Piaţa Unirii. În acest loc, pentru care au fost alocate 8 milioane de lei, fanii pot asista la meciuri.
„Am alocat sumele pe care ni le-am asumat în momentul în care am semnat acordul cu UEFA, dar nu ştim în momentul de faţă dacă această zonă va fi amenajată sau nu. Din punct de vedere al evenimentului, bugetul alocat va depinde însă foarte mult de situaţia sanitară din momentul desfăşurării campionatului european” a precizat Nicuşor Dan, în cadrul unei conferințe de presă organizate luni.
De asemenea, Primăria va organiza tururi de prezentare a trofeului şi de promovare a evenimentului, în anumite zone ale Bucureştiului.
„Iniţial era vorba ca aceste tururi să fie însoţite de nişte evenimente, dar rămâne de văzut care va fi situaţia sanitară, la momentul respectiv”, a completat el, precizând că pentru aceste evenimente este alocată o sumă cuprinsă între 500 de mii şi un milion de lei.
Arena Naţională din Bucureşti va găzdui, alături de alte 11 stadioane din Europa, meciurile Campionatului European de Fotbal 2020, care a fost amânat anul trecut din cauza pandemiei de Covid-19.