FacebookTwitterLinkedIn

Începând cu 12 august 2026, companiile care introduc produse ambalate pe piața Uniunii Europene vor trebui să respecte noile cerințe impuse de Regulamentul european privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR), inclusiv întocmirea documentației tehnice și a Declarației de Conformitate UE.

În acest context, Circulad’OR cu sprijinul consultativ al grupului Reciclad’OR a lansat Yvora, o platformă software dezvoltată în România pentru gestionarea obligațiilor prevăzute de Regulamentul (UE) 2025/40. Soluția automatizează generarea documentației de conformitate, arhivarea acesteia și evaluarea reciclabilității ambalajelor, fiind destinată producătorilor, importatorilor și distribuitorilor.

Potrivit companiei, utilizarea platformei poate reduce cu până la 70% timpul necesar întocmirii documentației, comparativ cu procesele realizate manual.

„Este prima dată când o companie din România construiește un software dedicat integral acestui regulament, gândit de la zero pentru realitatea producătorilor. Nu lansăm doar un instrument de calcul, ci un partener operațional: platforma generează documentele, le arhivează și pune la dispoziție un specialist alături – nu doar un software. Diferența față de alternativele străine nu e doar prețul, ci faptul că Yvora vorbește limba pieței românești, literal și birocratic” a declarat Marius Brînzea, Director de Strategie, Reciclad’OR.

Platforma va fi actualizată pe măsură ce noi obligații din regulament vor deveni aplicabile până în 2030, inclusiv cele privind reciclabilitatea, reutilizarea și conținutul minim de plastic reciclat.

Până la Yvora, companiile gestionau conformarea la PPWR prin fișe Excel construite ad hoc, șiruri de e-mailuri cu furnizorii și consultanță externă plătită la oră – un proces lent, greu de verificat și aproape imposibil de dus la zi pe măsură ce portofoliul de ambalaje crește.. Yvora este construită direct pe mecanismele reale ale pieței românești: gestionează registrul EPR și obligațiile de raportare pe fiecare piață, reflectă specificul local (AFM, SGR/RetuRO) și este conectată la parcursul pe termen lung al PPWR. Practic, fiecare producător, importator sau distribuitor de produse ambalate, indiferent de dimensiune, intră sub incidența regulamentului din 12 august 2026. Pentru un IMM fără departament dedicat de mediu, diferența dintre a avea și a nu avea un instrument dedicat nu se măsoară doar în timp, ci în risc.

Fabricanții au obligația legală, potrivit articolelor 15 și 18 din regulament, de a întocmi o Declarație de Conformitate UE (art. 39, Anexa VIII), însoțită de documentație tehnică (Anexa VII), înainte de introducerea pe piață. Fără aceste documente, un ambalaj nu este considerat introdus legal pe piață. Articolul 62 permite autorităților să interzică distribuția sau să dispună retragerea de pe raft, iar articolul 68 obligă statele membre să adopte, până la 12 februarie 2027, amenzi „efective, proporționale și cu efect de descurajare”. Tot mai mulți retaileri cer deja furnizorilor formatul standardizat Anexa VIII înainte de listare – o companie fără el riscă să piardă raftul, nu doar să plătească o amendă.