Delegația americană se va întâlni cu înalţi responsabili talibani sâmbătă şi duminică la Doha, în Qatar, a precizat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
„Vom face presiuni pentru ca talibanii să respecte drepturile tuturor afganilor, inclusiv femeilor şi fetelor, şi să formeze un guvern incluziv beneficiind de un sprijin larg”, a spus purtătorul de cuvânt.
Întâlnirea de la Doha nu înseamnă în niciun caz că Statele Unite recunosc regimul taliban din Afganistan, a precizat Departamentul de Stat, conform Agerpres.