Trei astronauţi chinezi au decolat pe 17 iunie din Deşertul Gobi (nord-vestul Chinei) şi nava lor a ajuns pe modulul Tiahne, singurul dintre cele trei ale staţiei spaţiale deja pe orbită, pentru o misiune de trei luni. Astronauţii sunt responsabili pentru construirea staţiei.
Duminică dimineaţă, doi dintre ei au ieşit împreună în spaţiu pentru a lucra acolo, a anunţat Agenţia Spaţială Chineză pentru zboruri cu echipaj, notează News.ro.
Liu Boming a fost transportat până la locul în care trebuie să lucreze de un braţ mecanic, în timp ce Tang Hongbo a ieşit din ecluză. Ei trebuie să stea între 6 şi 7 ore în spaţiu, în special pentru a instala o cameră panoramică în afara modulului Tianhe şi pentru a testa braţul mecanic care va fi folosit pentru a transfera viitoarele module ale staţiei.
Este prima ieşire în spaţiu pentru astronauţii chinezi după cea a lui Zhai Zhigang în 2008, care a făcut din China a treia ţară care a dus un astronaut în spaţiu după Uniunea Sovietică şi Statele Unite.