Reorganizarea companiei Life Is Hard (LIH) vine după doi ani de scăderi constante ale rezultatelor generate de segmentul telecom, iar decizia a fost luată recent de către Consiliul de Administrație după analiza performanței anului 2025.
În 2026, compania a demarat un proces de reorganizare, care presupune eliminarea liniilor de business nesustenabile, precum telecom, și realocarea resurselor către direcții strategice cu potențial ridicat de creștere. Astfel, LIH iese din piața de telecomunicații, unde avea un rol activ în distribuție, și accelerează dezvoltarea soluțiilor dedicate industriei de asigurări, unde scalabilitatea este ridicată.
“După o analiză de profunzime a pieței anului 2025, am decis să ne concentrăm eforturile acolo unde valoarea pe care LIH o aduce este consistentă și are putere de scalabilitate crescută. Ca urmare, din 2026 compania intră într-o nouă etapă, în care focusul de business devine crearea de infrastructură pentru asigurări. Planul de construcție este dezvoltat strategic, pe paliere complementare: de la produs care conectează întregul lanț, prin Boost24 și produsele conexe, până la specializarea unei forțe de vânzări cu competențe digitale crescute, prin programele Skills+, care să serviseze toată industria”, spune Cătălin Chiș, CEO LIH.
Rezultatele financiare Life is Hard pentru 2025 vin în contextul unui un an de tranziție și recalibrare strategică, urmat de o etapă orientată spre eficiență, simplificare și creștere sustenabilă începând cu 2026. La nivel consolidat, LIH Group a înregistrat o creștere a veniturilor și o majorare semnificativă a EBITDA, de la 3,3 milioane RON la 5,3 milioane RON (+62%), susținută în principal de performanțele Innobyte Solutions și Performia Finance.
La nivelul Life Is Hard, veniturile operaționale au crescut la 37,2 milioane RON (+21,9%), în timp ce cifra de afaceri s-a menținut la 26,9 milioane RON. Rezultatul net a fost negativ (-20,6 milioane RON), influențat de creșterea costurilor și de ajustări contabile non-cash aferente reevaluării activelor.
Pentru 2026, compania își propune stabilizarea veniturilor, revenirea la profitabilitate și creșterea eficienței operaționale, pe fondul unui model de business simplificat și disciplinat. Astfel, compania a previzionat venituri de 26,8 mil RON, relativ similare față de cele din 2025 (26,9 mil RON) și un buget de investiții de aproximativ 3 mil RON, destinat construcției de infrastructură tehnologică.
“Investițiile din 2026 au ca scop scalarea platformelor digitale din insurance, creșterea performanței aplicațiilor și extinderea volumelor de business astfel tranzacționate. Obiectivul anului în curs este revenirea la profitabilitate netă, astfel încât din 2027 să intrăm în curba ascendentă la nivel de profit”, mentionează George Anghelache, Chief Growth Officer (CGO) în cadrul LIH, care coordonează procesul de creștere a companiei, în noua etapă de business pe care o parcurge Life Is Hard.
Life Is Hard SA (LIH) este prima companie românească de software listată la BVB, piața AeRo, segmentul Premium, iar din 2021 face parte din indicele BET AeRO.
În cei 20 de ani de activitate în piață, LIH a evoluat într-un ecosistem de business, în care deține participații în mai multe companii: 35% din acționariatul Performia Finance (servicii financiare), 100% din Innobyte Solutions (e-Commerce) și 10% din acțiunile Pointer Systems (companie antreprenorială de servicii de asistență de urgență pentru evenimente neprevăzute). Totodată, LIH a fondat LIH Ventures – un braț de inovare pentru insurance și domenii conexe, prin care își propune să susțină investiții în startup-uri cu potențial de scalare regională.
Life Is Hard SA este structurată în trei divizii principale: Tomorrow, dedicată industriei asigurărilor; Engine, axată pe digitalizarea companiilor mici și mijlocii și a sectorului public; și Intentions, care explorează noi inițiative în domeniul viitorului digital. Misiunea Life Is Hard este ca prin intermediul întregului grupului de companii, să devină partenerul tehnologic cheie în digitalizarea IMM-urilor și să revoluționeze industria asigurărilor prin crearea celui mai cuprinzător ecosistem de distribuție din Europa Centrală și de Est.