FacebookTwitterLinkedIn

Cotaţiile la grâu au urcat miercuri, după ce Rusia a atacat din nou cu drone regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, unde aparate kamikaze fără pilot Shahed, de fabricaţie iraniană, au lovit infrastructura dedicată producţiei şi transferului de produse destinate exportului şi au avariat silozuri de grâne.

La bursa de cereale de la Chicago, cotaţiile futures la grâu au crescut miercuri cu 0,6%, chiar dacă recoltele mari ale unor producători majori, inclusiv Rusia, au pus presiune pe piaţă anul acesta, preţurile fiind cu 20% mai scăzute faţă de decembrie 2022, notează Agerpres.

Din porturile ucrainene la Dunăre plecau circa un sfert din exporturile de cereale înainte de retragerea Rusiei, luna trecută, din acordul mediat de ONU pentru exportul cerealelor via Marea Neagră. Ulterior porturile au devenit principala rută de export, cerealele fiind trimise pe barje în portul românesc la Marea Neagră Constanţa.

Conform unui raport al firmei de consultanţă UkrAgroConsult, peste 60% exporturile de cereale ucrainene se realizează pe Dunăre, restul fiind pe calea ferată sau cu camioane.