FacebookTwitterLinkedIn

Prețurile petrolului au scăzut joi după o creștere a stocurilor de țiței din SUA și un avans al indicelui dolarului, după ce miercuri cotațiile urcaseră pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu.

„Mișcările piețelor petroliere sunt afectate în principal de războiul Hamas-Israel”, a declarat Tina Teng, analist de piețe la CMC, ciată de Reuters.

Contractele futures pe țițeiul Brent au scăzut cu 67 de cenți, sau 0,7%, la 89,46 dolari pe baril.

Cotația țițeiului West Texas Intermediate a scăzut cu 71 de cenți, sau 0,8%, până la 84,68 dolari pe baril.

Stocurile de țiței din SUA au urcat cu 1,4 milioane de barili în ultima săptămână, la 421,1 milioane de barili, potrivit Energy Information Administration.

Indicele dolarului este, de asemenea, într-o ușoară creștere. Un dolar mai puternic diminuează cererea de petrol, deoarece face marfa mai scumpă pentru cei care dețin alte valute.