FacebookTwitterLinkedIn

Petrolul brut Brent a scăzut cu 14 cenți sau 0,2%, la 79,14 dolari pe baril azi dimineață, după ce a crescut cu 1,5% săptămâna trecută, a patra creștere săptămânală înregistrată consecutiv. Petrolul american a scăzut cu 15 cenți sau 0,2% la 75,73 USD, după ce a crescut în ultimele șase săptămâni transmite Reuters.

Prețurile petrolului au crescut din cauza întreruperilor în aprovizionare și a creșterii cererii globale, determinând săptămâna trecută ca prețul petrolului Brent să depășească 80 de dolari, maximul din ultimii aproape trei ani.

OPEC +, care grupează Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații, inclusiv Rusia, se confruntă cu presiuni din partea unor țări pentru a produce mai mult petrol pentru a ajuta la scăderea prețurilor, deoarece cererea și-a revenit mai repede decât se anticipa în anumite părți ale lumii.