Fermierii din România vor trebui să producă mai mult și de o calitate mai bună în 2023, pentru a face față provocărilor, mai ales că nu se așteaptă scăderea prețurilor, potrivit companiei Malagrow, specializată în comercializarea de îngrășăminte, biostimulatori și amestecuri de substrat.
”Este puțin probabil ca prețurile inputurilor agricole să scadă anul viitor, iar fermierii ar trebui să țină cont de acest lucru atunci când își planifică costurile de producție. De asemenea, este necesară supravegherea permanentă a cheltuielilor, pentru a vedea dacă anumite economii legate de inputuri sunt cu adevărat profitabile”, spune Csaba Éber, director general al Malagrow România.
Situația inflaționistă actuală și războiul din vecinătate vor continua să aibă un impact direct în agricultură, dar România are o serie de atuuri care ar putea contribui la creștere. În 2023, nu se așteaptă scăderea semnificativă a prețurilor materiilor prime.
Potrivit companiei, România are condiții naturale deosebit de bune, în special în sudul și estul țării, unde temperaturile permit cultivarea legumelor și fructelor pentru o perioadă relativ lungă de timp.
În plus, comunitatea producătorilor horticoli din această țară este relativ tânără. Numărul tot mai mare de sere și solarii moderne are un impact pozitiv asupra producției horticole naționale, deoarece acestea permit realizarea unor culturi cu ciclu de producție lung.
Compania, care distribuie îngrășăminte, biostimulatori și amestecuri de substrat profesionale, a avut o creștere a vânzărilor de aproape 30% în 2022.