Astfel, cele mai mari preţuri, respectiv 7,09 lei pe litru, sunt în benzinăriile OMV şi Gazprom. Rompetrol are, de asemenea, un preţ de 7,07 lei pe litru pentru motorina premium. Şi celelalte benzinării au preţuri apropiate: Petrom – 6,88 lei, MOL – 6,99 lei, Lukoil – 6,76 lei, Socar – 6,59 lei, transmite Agerpres.
În ceea ce priveşte benzina standard, Gazprom este cel mai scump, cu 6,5 lei pe litru, urmat de OMV şi Rompetrol, cu 6,49 lei. Alte preţuri sunt Petrom – 6,43 lei, MOL – 6,27 lei, Lukoil – 6,06 lei şi Socar – 6,09 lei.
Preţurile la motorina premium au ajuns la 6,81 lei (Gazprom). OMV şi Rompetrol comercializează un litru cu 6,8 lei, în timp ce Petrom – 6,55 lei, MOL – 6,69 lei, Lukoil – 6,35 lei, Socar – 6,39 lei.
Motorina standard costă 6,32 lei pe litru la Gazprom şi 6,31 lei la OMV şi Rompetrol. Petrom vinde un dieselul cu 6,25 lei, MOL – 6,17 lei, Lukoil – 5,99 lei, Socar – 6,09 lei.
De menționat că, din preţul final de la pompă, aproximativ jumătate reprezintă acciza şi TVA, care se virează la bugetul statului.