Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării va avea loc miercuri, la ora 09.30, la Palatul Cotroceni.
Conform Administrației Prezidențiale, pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte precum: situația din Orientul Mijlociu, implicații pentru România, evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România, dar și analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare.
Una dintre principalele facilități strategice ale NATO ce servește drept hub logistic pentru sprijinul alianței în regiune este baza militară de la Mihail Kogălniceanu, situată în județul Constanța. Baza este crucială pentru securitatea flancului estic al NATO, găzduind deja efective militare mixte (F-16, elicoptere) și trupe terestre. La Mihail Kogălniceanu există cea mai mare prezență militară americană dintr-o bază din România.

BBC scria că baza Kogălniceanu va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa, mai mare chiar decât baza Ramstein din Germania. Infrastructura bazei urmează să fie modernizată printr-un program amplu de investiții estimat la aproximativ 2,5 miliarde de lei, proiect ce ar urma să fie finalizat până în anul 2030.
La solicitarea Forbes România, oficialii Ministerului Apărării Naționale au precizat că toate aceste demersuri sunt doar niște pași normali în tot ceea ce înseamnă un proces de planificare între statele membre NATO, conform acordurilor semnate reciproc.
„În astfel de situații, anticiparea este de fapt cheia planificării. De exemplu, în acest context, SUA trebuie să-și calculeze pașii din toate punctele de vedere, și logistic, și militar. Iar, în momentul în care un aliat, precum SUA, solicită să folosească o anumită locație, statul partener trebuie să aibă rapid un răspuns concret, adică să se spună ce se permite, ce nu se permite. Practic, vorbim despre o acțiune de planificare de ambele părți. Închipuiți-vă următorul scenariu: să ai nevoie de sprijin aerian sau de proceduri de alimentare, și tu abia atunci să ceri voie să intri și să folosești acea locație”, a explicat purtătorul de cuvânt al MApN, Dan Nistor.
În prezent, pe teritoriul României sunt dislocați aproximativ 1.200 de soldați americani.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.