FacebookTwitterLinkedIn

„Astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat public că primul-ministru Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România ca primul-ministru să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului-ministru Victor Ponta”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.

CITEȘTE ȘI

Victor Ponta este urmărit penal pentru spălare de bani şi complicitate la evaziune în dosarul Turceni – Rovinari