Bill Ford vrea ca business-ul fondat de străbunicul său să rămână în familie, motiv pentru care a anunțat că a cumpărat acțiuni la grup, pentru a-și mări controlul asupra producătorului auto.
În ultimii zece ani, Ford şi-a dublat participaţia deţinută la compania omonimă, spre deosebire de alți manageri, precum Elon Musk care și-au vândut o parte din acțiunile companiei pe măsură ce prețurile au crescut, transmite CNBC.
În vârstă de 64 de ani, Bill Ford este cel mai mare acţionar individual al companiei, deținând 2,3 milioane de acţiuni comune ale Ford. În plus, acesta este și cel mai mare deţinător al acţiunilor de clasă B ale producătorului de automobile, care deţin super-drepturi de vot, permiţând familiei Ford să păstreze controlul asupra companiei.
„Cred că este foarte important ca moştenirea familiei să continue. Ne oferă o faţă şi poate o umanitate pe care multe alte companii nu o au”, a punctat Bill Ford.
Acţiunile de clasă B reprezintă 2% din acţiunile Ford, însă ele controlează 40% din drepturile de vot. Bill Ford deţine direct 16,1 milioane de acţiuni, sau 23%, din acţiunile de clasă B, care sunt disponibile doar membrilor familiei, potrivit FactSet.