FacebookTwitterLinkedIn

Sâmbătă, preşedintele american a declarat că Statele Unite ale Americii sunt pregătite să ofere „toate mijloacele adecvate de sprijin” Israelului după atacul grupării Hamas.

Joe Biden a avertizat, cităm: „orice altă parte ostilă Israelului să nu încerce să profite de criza provocată de Hamas”, transmite Reuters.

„I-am spus clar premierului Netanyahu că suntem pregătiţi să oferim toate mijloacele adecvate de sprijin guvernului şi poporului israelian. Israelul are dreptul de a se apăra pe sine şi pe poporul său. Statele Unite avertizează împotriva oricărei alte părţi ostile Israelului care caută să obţină avantaje din această situaţie”, a transmis președintele american, prin intermediul unui comunicat de presă, după convorbirea cu Netanyahu.

Atacul din partea grupării islamiste palestiniene a izbucnit în timp ce Biden şi membrii echipei sale negociau un acord de normalizare a relaţiilor între Israel şi Arabia Saudită.