Bugetul brut de publicitate atras de presa scrisă de la companiile farmaceutice a fost de 5.734.300 euro (rate card), în perioada 1 ianuarie – 31 august 2013, conform monitorizărilor Alfa Cont. Acesta este mai mic cu 7,5% față de cel înregistrat în 2012.
Cel mai mare investitor de publicitate în print a fost firma Alevia, care comercializează produse naturiste, cu 626 inserții publicitare, în valoare brută de 1.051.005 euro (rate card). Pe locul secund în topul investitorilor s-a situat Bionatura, tot un distribuitor de produse naturiste, cu 145 de machete, reprezentând 809.300 euro (rate card).
Pe cea de-a treia poziție se află farmaciile Dona, care au comandat 354 de inserții în valoare brută de 535.480 euro (rate card). Alte firme care și-au promovat produsele în print: Vitalion (319.975 euro), Calivita International (221.350 euro) și Richter Gedeon România (176.314 euro). Toate cifrele reprezintă bugete calculate la rate card.
Publicațiile care au atras cele mai mari bugete de publicitate din partea companiilor farmaceutice au fost tabloidele „Libertatea” și „Click!”: 1.461.950 euro (rate card), respectiv 1.176.420 euro (rate card).
Topul publicațiilor mai cuprinde titlurile: „Liberatea pentru femei” (541.775 euro), „Click! pentru femei” (541.775 euro), „Formula AS” (299.919 euro) și „Ce se întâmplă, doctore?” (221.300 euro). Cifrele exprimă bugete la rate card.
Vezi si care sunt televiziunile care au atras cele mai mari bugete pharma de publicitate.