FacebookTwitterLinkedIn

Clădirile de birouri Premium Point și Premium Plaza din zona Piața Victoriei au obținut certificarea LEED v4.1 Existing Buildings la nivel Platinum, în urma unui proces de evaluare realizat de BuildGreen. 

Cele două imobile fac parte din portofoliul GTC din 2016 și însumează o suprafață totală închiriabilă de aproximativ 14.800 mp.

„Investițiile GTC în optimizarea celor două clădiri inaugurate în urmă cu mai bine de 15 ani au avut ca rezultat obținerea LEED Existing Building la nivel Platinum și demonstrează cum implicarea unor dezvoltatori responsabili contribuie la consolidarea sustenabilă a hub-urilor de birouri existente”, a declarat Răzvan Nica, CEO și fondator BuildGreen.

În cadrul certificării, Premium Point a obținut punctaj maxim la criteriul „Water Performance”, ca urmare a măsurilor de reducere a consumului de apă, în timp ce Premium Plaza s-a remarcat la capitolul „Waste Management”, datorită îmbunătățirii colectării selective și reciclării deșeurilor. 

Procesul de certificare a durat aproximativ trei luni și a inclus audituri tehnice, măsurători ale calității aerului interior, analiza consumurilor pe un an și evaluarea feedback-ului ocupanților.

„Această realizare înseamnă că toate activele GTC din România sunt acum certificate LEED. În București deținem patru clădiri de birouri cu o suprafață totală închiriabilă de circa 62.000 mp, fiecare având certificare Gold sau Platinum”, a declarat Gabriela Cîrstea, Asset Manager GTC România.

BuildGreen este activă în domeniul consultanței de sustenabilitate în Europa Centrală și de Est, oferind servicii de certificare și audit pentru clădiri verzi, în timp ce GTC este un investitor și dezvoltator imobiliar regional, cu portofolii de birouri, retail și rezidențial în mai multe piețe din regiune.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.