În urma discuțiilor pe care le-a avut ieri cu fermierii români, prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe aceștia să crească suprafețele cultivate cu floarea-soarelui și să se concentreze pe producția de ulei.
Scopul acestor direcții trasate de premierul României este acela ca țara noastră să-și câștige rolul de unul dintre statele care contribuie semnificativ în perioada următoare la siguranța alimentară a Uniunii Europene și a țărilor terțe.
„Am dorit să avem aceste consultări pentru a primi asigurări direct de la sursă că există stocuri suficiente de ulei pentru populație, inclusiv în cazul în care ar exista o cerere suplimentară a pieței. România are un potențial agricol foarte important, iar noile măsuri guvernamentale pe care le avem în vedere vor susține acest domeniu extrem de important pentru economie”, a afirmat premierul.
Totodată, în cadrul consultărilor, au fost analizate și dificultățile din sectorul agricol, generate de lipsa creditărilor pe termen mediu și lung, situația volatilă a forței de muncă și problema îngrășămintelor folosite pentru culturile agricole.
Premierul a subliniat că reabilitatea și dezvoltarea sistemului de irigații constituie o prioritate pentru actuala guvernare, iar măsurile de facilitare a accesului la finanțare vor fi continuate prin programe dedicate acestui domeniu. De asemenea, a arătat că este importantă o regândire a învățământului agricol pentru a răspunde mai bine cerințelor pieței muncii.