FacebookTwitterLinkedIn

Acordul comercial încheiat de Donald Trump cu Bruxelles marchează „o zi întunecată” pentru Europa, a declarat premierul francez, pe fondul unei indignări tot mai mari legate de faptul că blocul comunitar a făcut un acord mai prost decât Marea Britanie, potrivit The Telegraph.

François Bayrou a criticat acordul, în timp ce premierul ungar Viktor Orban a declarat că Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, este „o persoană fără greutate” care a fost „mâncată la micul dejun” de președintele american.

Scriind pe platforma de socializare X, Bayrou a spus: „Este o zi întunecată când o alianță a popoarelor libere, unită pentru a-și afirma valorile și a-și apăra interesele, ajunge să se supună.”

Brando Benifei, președinte al comisiei Parlamentului European pentru relații cu SUA, a declarat: „Se pare că am obținut condiții mai proaste decât Regatul Unit.
Nu este un punct de plecare bun și trebuie să analizăm detaliile pentru a înțelege exact ce primim.”

Comparativ cu acordul britanic, cel al UE include: un plafon tarifar mai ridicat, de 15%, față de 10% obținut de Londra; mai puține excepții pentru sectoare strategice precum industria auto sau farmaceutică; concesii economice majore, inclusiv angajamente de a cumpăra energie americană în valoare de 750 de miliarde de dolari și investiții suplimentare în economia SUA.

Marea Britanie, în schimb, a negociat clauze de “zero-tarif” pentru o serie de produse-cheie și a evitat promisiuni economice de o asemenea amploare.

Analiștii consideră că Bruxelles a acceptat acest acord ca pe „cel mai puțin rău scenariu” posibil, în lipsa unei poziții de forță, însă rezultatul este un parteneriat dezechilibrat, care lasă Uniunea într-o poziție mai slabă decât Londra în relația transatlantică.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.