FacebookTwitterLinkedIn

Sâmbătă, premierul Marcel Ciolacu a menționat că România şi-a asumat un rol de maximă importanţă în asigurarea tranzitului de cereale ucrainene către pieţele internaţionale şi va creşte capacitatea de transport.

„ (…) mai mult de 60% din totalul acestor exporturi au fost realizate prin coridoarele de transport din ţara noastră. În perioada următoare este vizată o creştere a capacităţii de transport, cu sprijinul direct al partenerilor internaţionali şi ai Uniunii Europene”, a afirmat Ciolacu, într-o intervenţie în format online la summit-ul internaţional de la Kiev privind securitatea alimentară mondială, scrie Agerpres.

Într-un interviu acordat Forbes România, Cezar Gheorghe, fondator AGRIColumn, expert și analist cu o experiență de aproape 20 de ani pe piața de cereale, a explicat că în perioada 15.03.2022- 01.11.2023, țara noastră a importat 5 milioane de tone de mărfuri din Ucraina.

„România este clar dezavantajată de proximitatea cu Ucraina și derogările Comisiei Europene privind suspendarea tarifelor prevăzute prin acordul de asociere din anul 2014”, a explicat acesta.  

SURSA: AGRICOLUMN pentru Forbes România

Privind către tranzitul mărfurilor agricole ale Ucrainei, conform datelor AgriColumn pentru Forbes România, în perioada 01.05.2023- 01.11.2023, acesta a înregistrat o valoare de 11.565 milioane de tone. Pentru perioada 15.03.2022- 01.11.2023, valoarea acestuia a fost de 30.565 milioane de tone.