Compania Smart Fintech este oficial listată în Registrul instituțiilor de plată ținut de Banca Națională a României, precum și în Registrul central electronic public al instituțiilor de plată și monedă electronică din PSD2 ținut de Autoritatea Bancară Europeană, ca Furnizor de Servicii de Inițiere a Plăților (PISP), cu nr. IP-RO-0011 / 02.04.2021.
„A fost nevoie de mult efort din partea noastră, dar cu un rezultat pe măsură. Nu numai că avem licența de care aveam nevoie pentru a deveni un TPP activ pentru piața din România, dar întregul proces ne-a determinat să analizăm în profunzime și în perspectivă absolut toate aspectele ce țin de activitatea și funcționarea fintech-ului nostru. Am ajuns, astfel, să definim încă de la început un context solid pentru afacerea noastră”, spune Mihaela Georgescu, Cofondator Smart Fintech.
Până în prezent, compania a investit circa 150.000 de euro în dezvoltarea afacerii și în procesul de obținere a autorizării.
“Investiția de până acum se situează în jurul sumei de 150.000 de euro, incluzând capitalul social subscris și vărsat și costul aferent efortului investit în dezvoltarea SmartPay și în procesul de obținere a autorizării. În ceea ce privește serviciul SmartPay, estimăm și suntem pregatiți în următorii doi ani pentru o investiție suplimentară de 100.000 de euro și să susținem un efort de dezvoltare dublu“, a declarat Mihaela Georgescu pentru Forbes România.
Smart Fintech este un start-up din România creat ca laborator de inovare în 2019, menit să ofere soluții inovatoare de open banking, aflate la convergența dintre cele două lumi: financiară și tehnologică. Este un start-up auto-susținut, cofondat de Mihaela Georgescu, Ana Maria Georgescu, Alexandru Cociu și Andrei Dumitru.