FacebookTwitterLinkedIn

Ministerul Finanţelor lansează vineri o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populaţie, în premieră fiind şi o tranşă de titluri pe zece ani denominate în euro.

“Lansăm cea de-a şaptea emisiune FIDELIS din 2025, o iniţiativă esenţială prin care ne reafirmăm angajamentul de a oferi cetăţenilor români instrumente de economisire sigure şi atractive. Avem şi o premieră: o tranşă de titluri de stat în euro, cu scadenţă la 10 ani, extinzând astfel opţiunile de investiţie pe termen lung. În acelaşi timp, consolidăm sprijinul pentru eroii noştri – donatorii de sânge – oferindu-le în continuare condiţii speciale la subscrierea titlurilor pe 2 ani în lei şi euro, cu dobânzi preferenţiale şi praguri minime reduse. FIDELIS rămâne nu doar o soluţie financiară inteligentă, ci şi o platformă prin care promovăm implicarea civică. Un alt beneficiu al programelor de titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor, este acela că românii pot deveni finanţatori ai statului, susţinând direct proiecte-cheie de investiţii, precum cele în infrastructură, sănătate şi educaţie”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, potrivit Agerpres.

FIDELIS continuă să fie o soluţie atractivă de economisire pe piaţa titlurilor de stat, oferind populaţiei un instrument sigur şi avantajos. De la lansarea programului, FIDELIS a atras peste 53.4 miliarde lei prin peste 421.000 de subscrieri.

A şaptea ediţie a programului de titluri de stat FIDELIS va conţine titluri de stat în lei, cu scadenţe de 2 ani, 4 ani şi 6 ani, cu dobânzi anuale de 7,20%, 7,65% şi, respectiv, 7,90%, şi titluri de stat în euro, cu scadenţe de 2 ani şi 5 ani şi 10 ani, cu dobânzi anuale de 3,10%, 5,25% şi respectiv, 6,50%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.