Premier Energy, unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale din România, a câştigat în primă instanţă procesul demarat în mai 2022, de combinatul chimic Azomureş dinTîrgu Mureş, cel mai mare consumator de gaze din România.
“Conducerea Premier Energy PLC informează piaţa cu privire la câştigarea de către Companie, în primă instanţă, a litigiului cu Azomureş, privind un contract de furnizare a gazelor naturale încheiat în perioada pandemiei de COVID-19”, se arată într-un raport la bursă al companiei. Premier Energy are o capitalizare de 2,55 mld. lei.
Societatea de avocati Zamfirescu Racoti Vasile & Partners (ZRVP) reprezintă Premier Energy în procesul cu Azomures. Echipa de avocati ZRVP a fost formata din Andrei Dumitrescu, partener, si Eugen Tudose, avocat colaborator coordonator.
„Ne bucurăm că instanța de fond a înțeles corect problemele de drept puse în discuție și mecanismul de funcționare a pieței de profil”, a declarat Andrei Dumitrescu, partener ZRVP. Avocatii din cadrul ZRVP au gestionat cauza într-un consorțiu avocațial, alături de colegi de la Clifford Chance Badea și au beneficiat de sprijinul echipelor din cadrul departamentelor juridic și tehnic ale Premier Energy.
La data de 26 mai 2022, Azomureş a iniţiat o acţiune în justiţie împotriva Premier Energy, solicitând despăgubiri în valoare totală de aproximativ 27 milioane lei, inclusiv penalităţi.
Cererea susţine că Premier Energy nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra cantitatea de gaze naturale contractată, care a avut ca rezultat pierderi financiare pentru Azomureş, întrucât a trebuit să achiziţioneze gaze de la furnizori alternativi la un cost mai ridicat.
Premier Energy a susţiut că Azomureş a respins în mod nejustificat oferta de furnizare a gazelor şi de fapt a convenit, prin încheierea unui act adiţional la contractul de furnizare a gazelor cu Azomureş, asupra livrării unei cantităţi de gaze naturale reduse.
“Un aspect esenţial al apărării Premier Energy este că, chiar şi în cazul în care Azomureş ar fi suferit efectiv pierderi financiare, astfel de pierderi nu ar fi putut fi cauzate direct de Premier Energy, ci ar fi fost o consecinţă a condiţiilor de piaţă. Instanţa a acceptat numirea a doi experţi propuşi de Premier Energy, specializaţi în petrol şi gaze şi contabilitate. Expertul contabil a confirmat că Premier Energy a oferit un preţ mai mic în comparaţie cu preţul pe care Azomureş l-a plătit altor furnizori. Expertiza în domeniul petrolului şi gazelor este în curs de efectuare şi se aşteaptă să aibă loc în continuare şedinţe de judecată în cauză”, se arată în prospectul de listare a Premier.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.