Premier Energy PLC a anunțat că filiala sa, Navitas, din Republica Moldova a finalizat cu succes dezvoltarea și construirea unei centrale fotovoltaice de 10 MW în apropierea localității Cismichioi, Republica Moldova, la un cost total de aproximativ 380.000 de euro per MW de capacitate, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Centrala a devenit complet operațională la sfârșitul lunii decembrie, aducând capacitatea totală de producție de energie electrică din surse fotovoltaice a companiei în Republica Moldova la sfârșitul anului 2024 la 28 MW. Pe parcursul anului 2024, compania a dezvoltat și construit cu succes 24 MW de capacitate de producție fotovoltaică în Republica Moldova, contribuind astfel la creșterea capacității interne de producție de energie electrică la nivelul acestei piețe.
Centrala fotovoltaică de 10 MW, din apropierea localității Cismichioi, Republica Moldova, a fost finalizată la un cost total de aproximativ 380.000 de euro per MW de capacitate, potrivit Premier Energy.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.