Și câte și mai câte.
Trăim cu prejudecăţile noastre de toată ziua – cum că acestea de mai sus nu ar fi permise sau, dacă le-am face, ni s-ar surpa pe loc piedestalul pe care noi înșine ne-am suit. Mai mult, le ducem cu noi și în viaţa de familie.
Acum câteva zile cineva foarte drag mi-a atras atenţia, cu eleganţa și mirarea autentică pe care doar la el le-am văzut până acum, astfel: „Voi, corporatiștii, credeţi că lumea funcţionează după aceleași reguli și în afara orelor de birou…”.
Într-adevăr, lumea nu funcţionează după regulile corporaţiei. Lumea funcţionează după regulile bunului-simţ, ale iubirii, ale dorinţei noastre naturale de a fi liberi și de a ne exprima adevărat, autentic, fără ascunzișuri – de a fi noi înșine.
Corecţia acestui „a fi noi înșine” (îmi) este imperativ a o face, pentru că nu permite – în ipoteza experienţei mele de viaţă și în codul în care am crescut – abateri de la regula esenţială: respectul pentru celălalt și, după puteri, iubirea pentru acesta.
Prejudecăţile în care ne trăim majoritatea timpului ne obosesc fără să știm și ne îndepărtează de la esenţialul interacţiunii om cu om.
Iată un exemplu, pe care îl redau în limba în care a avut loc, acum o zi sau două:
„What are the names of your cats?
They do not have names.
How do you tell them apart?
I do not tell them apart.”
…uimire totală. Faţă complet dezaprobatoare pentru că pisicile mele nu au nume. Toate pisicile trebuie să aibă nume! Ce știm noi despre asta?… Ce știm noi despre reperele lumilor din care, simplu, nu facem parte?
…dar ne păcălim că știm. Atât de simplu ne mișcăm în regulile „normale”, încât, când, într-adevăr, avem puterea și viziunea de a face ceva normal, acest gest pare anormal. Oare puteţi aminti, acum, câteva exemple din viaţa voastră care arată acest lucru? Ar trebui să fie la îndemână, să fie aproape, să fie familiare.
Normalitate versus libertate. Prejudecăţi versus valori adevărat aducătoare de echilibru. Pe care le vom alege?
Răspunsul ţine de cât de mult efort suntem dispuși să depunem la început. Pentru că, în timp, înţelegem adevărata „normalitate”. Și atunci prilejurile de exprimare conform ideilor preconcepute ne vor părea ca momentele de alint ale pisicilor fără nume. If you know what I mean.