FacebookTwitterLinkedIn

United Business Center (UBC) din ansamblul mixed-use Palas Iași va găzdui, de anul viitor, centrul de dezvoltare din Iaşi al Preh România, divizia furnizorului internaţional pentru industria constructoare de autovehicule. Odată cu mutarea în noul spațiu, compania face și recrutări.

Preh îşi consolidează, astfel, operaţiunile din România şi prezenţa în Iaşi, oraş în care dezvoltă, din 2017, componente electronice inovatoare pentru sistemele de operare din interiorul autovehiculelor și echipamente pentru automobile electrice.

În noile birouri ale Preh România din UBC, care vor avea o suprafaţă de 4.500 mp, vor lucra peste 150 ingineri, iar numărul acestora va crește până la peste 300 angajați. În următorii doi ani, compania va recruta în mod activ, pe toate disciplinele.

„Chiar dacă, în continuare, lucrul remote rămâne un trend, dacă vrem să avem rezultate și muncă creativă, tot este necesar să creăm un mediu bun pentru ingineri. Trebuie să se simtă confortabil, să le fie încurajată creativitatea, să comunice și să schimbe idei într-un birou adaptat, care să le permită toate acestea”, a declarat Charlie Cai, Chief Executive Officer Preh. 

În ţara noastră, Preh are două centre de dezvoltare, la Iași și la Braşov, iar în fabrica de la Ghimbav produce şi dezvoltă, din anul 2009, comutatoare pentru volane multifuncţionale şi sisteme de control al climatizării, precum și echipamente pentru mașini electrice pentru producători de autovehicule de talie mondială. Printre clienţii din portofoliul Preh se numără Audi, BMW, Daimler şi Porsche.

Preh România se alătură comunităţii de business din UBC, care include peste 10.000 de angajaţi şi mai bine de 50 de companii internaţionale, din domenii precum IT, Outsourcing, Call Center şi Automotive. Localizarea în ansamblul mixed-use Palas Iași facilitează accesul angajaţilor la toate serviciile necesare zi de zi, magazine, restaurante, parc și oportunităţi de entertainment, generând economie de timp.