Cautare




, Contributor

Forbes Kids |
|

Predarea prin joc sau cum poate fi învățarea distractivă

Suntem cu toții de acord că jocul reprezintă o activitate absolut firească a copilului și, cu toate astea, ne ducem copilul la școală să învețe, nu să se joace. Dar oare succesul elevului implică în mod necesar abandonarea jocului în favoarea unei posturi mai serioase și a unei munci grele? Pentru că a făcut din joc și o oportunitate cognitivă reală, am invitat-o pe Consuela Colțan, învățător cu o experiență de peste 25 de ani de activitate în pedagogie, să ne povestească - cu argumente - despre cât de important este jocul în procesul de învățare.
 aboneaza-te
15 ian-Ceainaria lui Eminescu

Adesea, avem tendința de a asocia jocul cu o chestiune de timp liber și/sau neseriozitate, pe când școala și, implicit, învățarea sunt trecute pe lista lucrurilor foarte serioase. Cum funcționează, de fapt?

În literatura de specialitate, jocul didactic este o metodă de sine stătătoare, dar şi un mijloc eficient de activizare a întregului colectiv de elevi, dezvoltând spiritul de echipă. Metoda nu este deloc „nouă“, ci mai degrabă folosirea ei în manieră modernă ar putea fi considerată inovativă.

Este adevărat că elevii, mai ales în clasele primare, consideră jocul o activitate recreativă, relaxantă, însă ea are un puternic caracter formativ, prin intermediul motivaţiei ludice. I-am urmat „sfaturile“ lui Freinet, care ne îndeamnă să eliminăm distanţa care separă în mod obişnuit elevii de profesor, şi sunt mereu prezentă printre copiii mei, participând activ la activităţile şi jocul lor: „Veţi fi la nivelul copiilor. Îi veţi vedea cu ochi, nu de pedagog şi de şef, ci cu ochi de om şi de copil, şi veţi reduce imediat, prin acest fapt, distanţa periculoasă care există în clasele tradiţionale, între elev şi profesor“.

Ce rol are jocul în actul educațional, în special în clasele primare?

Cum spuneam, cunoscând locul pe care-l ocupă  jocul în viața copilului este ușor de înțeles eficiența folosirii lui în procesul instructiv-educativ. Jocul este activitatea care implică cel mai mare număr de copii, asigură gradul maxim de socializare, este distractiv, formează competenţe-cheie, constituie un mijloc de familiarizare a elevilor cu lumea înconjurătoare, exersează deprinderi, consolidează cunoştinţe şi valorifică potenţialul creativ al elevului.

De asemenea, jocul se poate folosi pentru a cunoaște particularităţile individuale ale elevilor. Fiecare copil are un stil propriu de joc şi, prin intermediul jocului, sunt evidenţiate inteligența, voința, caracterul dominant, într-un cuvânt personalitatea. Pentru elevii din clasele primare, astfel de activităţi ludice sunt impetuos necesare! Practic, cea mai importantă metodă de a-l atrage pe copil spre şcoală este jocul, sinonim cu bucuria, energia şi creativitatea.

Concret, cum pot fi traduse conținuturile învățării în limbajul jocului?

Permiteţi să vă vorbesc despre proiectul „Şcoala marionetelor“, iniţiat din dorinţa de a face învăţarea atractivă şi care a fost premiat la Concursul „Creatori de Educaţie 2019“ organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Este vorba despre un concept propriu, introdus în clasa pregătitoare, care se bazează pe folosirea tehnicilor din domeniul teatrului aplicat, alături de jocul de rol şi învăţarea experienţială. Aceste tipuri de activităţi se distanţează de transmiterea formală de informaţie şi asigură spaţiu învăţării bazate pe descoperire, experimentare, totul desfăşurându-se într-o atmosfera destinsă, într-un mediu interactiv.

Făcând permanent apel la spiritul ludic şi la dragostea pentru joc, copiii îşi risipesc inhibiţiile, creşte motivaţia pentru învăţare, curiozitatea, în acelaşi timp fiind încurajată spontaneitatea şi impulsionată creativitatea. Astfel, la „Şcoala marionetelor“ ne jucăm învăţând şi învăţăm jucându-ne, fără teama de a fi ironizaţi sau marginalizaţi. Am început cu mascotele clasei, Curiosul şi Creativa, şi am continuat cu marionete în mărime naturală, confecţionate de mine: Domnişoara Alfabet, Elefănţica Emi, D-l Quintus, Moş Alfabet, iar anul acesta, fiind clasa a II-a, ni s-a alăturat şi Factorel, pentru a ne ajuta să învăţam tabla înmulţirii. Aceste marionete participă activ la actul didactic, stimulează abilităţile de comunicare ale elevilor, le organizează şi conduc jocul, îi motivează şi îi încurajează permanent.

Dați-ne câteva exemple de învățare prin joc de la clasa dumneavoastră.

Am folosit jocul didactic în cadrul tuturor tipurilor de lecţii, de la însuşirea de cunoştinţe, la consolidare şi fixare, dar şi recapitulare sau evaluare. Am construit cu copiii un mega-vulcan, care s-a vrut a fi cel de pe Marte (cel mai mare din Sistemul Solar) şi am simulat erupţia lui prin intermediul reacţiei chimice dintre acidul acetic (oţet) şi bicarbonatul de sodiu; am construit avioane; am plantat seminţe pentru a observa şi identifica etapele germinaţiei şi durata acestui proces, în funcţie de soiul seminţei; am creat Sistemul Solar prin poziţionarea corectă a planetelor „gonflabile“ faţă de Soare; am explorat corpul uman folosind mulaje în mărime naturală. De asemenea, am călătorit, alături de Paxi (resursa educativă ESA pentru clasele primare), printre comete şi planete, am fost pe Marte şi am aflat răspunsul la întrebarea: „Există marţieni?“ Am construit din materiale reciclabile „Cea mai mare Lună“, care a fost premiată anul trecut la Concursul „Săptămâna Mondială a Spaţiului“.

Factorel ne-a organizat diferite jocuri matematice, întreceri de maşini cu telecomandă, pentru a consolida numerele naturale formate din trei cifre (ordonare, aproximare), am jucat „Ruleta problemelor“, „Bingo cu produse“, am compus şi am cântat împreună „Cântecul înmulţirii“, folosind claves, tuburi muzicale sau instrumente confecţionate de noi.

Acestea sunt doar câteva exemple de activităţi, în care jocul didactic se împleteşte cu învăţarea experienţială, rezultând lecţii memorabile, dar și cunoştinţe trainice. Datorită acestor personaje şi a situaţiilor de învăţare, în care imaginaţia, fantezia pot zburda libere, accentul cade pe proces, nu pe produs. Elevul este participant activ la propria formare, poate pune întrebări, se poate manifesta spontan şi liber, chiar dacă profesorul conduce demersul didactic din spatele marionetei.

Cum păstrați echilibrul între joacă și învățare într-o clasă cu peste 30 de copii? Există riscul de a pierde controlul?

E o provocare zilnică să lucrezi cu 35 de copii, într-o şcoală în care se învaţă în trei schimburi, să organizezi spaţiul şcolar mereu altfel, în funcţie de specificul activităţii, de obiectivele urmărite şi de competenţele pe care doreşti să le dezvolţi sau să le exersezi. Dar nimic nu este imposibil! În „Şcoala marionetelor“, sala de clasă se transformă, ca prin farmec, în laborator, seră, sală de spectacole, cabinet medical, loc de joacă, atelier de pictură, fermă sau chiar spaţiu cosmic.

Pentru ca activităţile noastre să fie un succes şi jocul să îşi îndeplinească sarcinile instructiv-educative, este nevoie de o proiectare şi organizare riguroase a acestora şi de respectarea unor reguli clare, care să prevină sau să medieze eventuale conflicte. Nu este uşor să gestionezi 35 de copii care „se joacă“, exuberanţi şi dornici să îşi exprime bucuria şi entuziasmul. M-am înarmat cu tehnici de captare a atenţiei, care, exersate cu consecvenţă, sunt foarte eficiente:  folosirea unui clopoțel; mimarea unui semn, stabilit împreună cu copiii, care să semnifice restabilirea liniștii; un exercițiu simplu de ritm și percuție corporală, pe care copiii îl repetă după mine; utilizarea semaforului sensibil la zgomote; exercițiu de atenție, dar și de relaxare, care să facă mai plăcută trecerea la următoarea secvenţă a activităţii.

Un mesaj pentru părinții care-și doresc să le ofere copiilor cele mai bune oportunități de educație.

Fie că suntem părinţi sau profesori, nu trebuie să uităm că scopul suprem al educaţiei este formarea unei fiinţe întregi, nu doar din punct de vedere intelectual, ci şi emoţional, spiritual şi fizic. Să ne îndepărtăm de „obsesia performanţei“, păstrându-le bucuria de a învăţa şi să ne preocupăm de „înflorirea sufletească a copiilor“, aşa cum spunea Titu Maiorescu.  De aceea este nevoie ca noi, adulţii, să fim mai atenţi la nevoile copiilor noştri, să îi ascultăm cu adevărat, să îi tratăm cu respect şi să îi motivăm. Încrederea în sine este foarte importantă, îi dă copilului aripi, îi oferă curajul de a explora, de a învăţa din greşeli, de a progresa.

Cel mai autentic şi mai frumos compliment primit vreodată, de la elevii mei, a fost acesta: „Avem cea mai fericită doamnă!“ Este binecunoscut faptul că un copil fericit este cel care are părinţi fericiţi şi, iată că, şi un elev fericit este cel cu… „o doamnă fericită“. Vă urez, dragi părinţi, să fiţi fericiţi, să vă iubiţi şi să vă susţineţi copiii şi să îi ajutaţi să îşi găsească sensul vieţii!

Postează un comentariu

sau înregistrează-te pentru a adaugă un comentariu.

*

Comentarii

Nu există comentarii