FacebookTwitterLinkedIn

Potrivit datelor comunicate de Prefectura Prahova, noul focar se află la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Handicap Lilieşti-Băicoi, care funcţionează în subordinea DGASPC Prahova, informează Agerpres.

Din cei 52 de beneficiari, 22 au fost confirmaţi cu noul coronavirus, persoanele infectate fiind evaluate medical, stabilindu-se că nu este necesară internarea lor în spital. Astfel, cele 22 de persoane au fost izolate pe un alt nivel al clădirii faţă de cei care au rezultate negative. Pacienţii care au COVID-19 vor fi monitorizaţi zilnic de un medic de Interne/Boli Infecţioase de la Spitalul Băicoi.

În Prahova sunt active 12 focare de COVID-19, cu 222 de persoane infectate: 5 la agenţi economici, unul la Primăria Blejoi, unul la o subunitate a Inspectoratului Judeţean de Poliţie, 4 la centre medico-sociale (dintre care două sunt ale DGASPC şi două private) şi unul la un centru de plasament al DGASPC Prahova.