PPC Renewables România va instala un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate de 13,5 MW / 27 MWh la parcul eolian Topolog din județul Tulcea, investiția totală ridicându-se la 29,8 milioane de lei.
Proiectul este cofinanțat prin Fondul pentru Modernizare, care va asigura aproximativ 4,94 milioane de lei, restul finanțării fiind acoperit de companie.
Sistemul BESS va fi integrat în parcul eolian Topolog (Gebeleisis), situat în localitatea Topolog, județul Tulcea, și are rolul de a stoca energia produsă de turbinele eoliene pentru a contribui la stabilitatea rețelei electrice și la optimizarea producției de energie regenerabilă.
Parcul eolian are o putere instalată de 27 MW și este format din 11 turbine, dintre care cinci cu o capacitate de 3 MW și șase de 2 MW. Tehnologia utilizată permite funcționarea turbinelor chiar și în condiții de vânt mai redus, într-o zonă recunoscută pentru potențialul ridicat de producție eoliană.
Pe lângă instalarea sistemului de stocare, proiectul include și lucrări de infrastructură, precum amenajarea drumurilor de acces și exploatare, realizarea sistemelor de iluminat și monitorizare, precum și dezvoltarea unor facilități pentru operare, mentenanță și securitate.
Investiția face parte din strategia companiei de a dezvolta proiecte hibride de energie regenerabilă, care combină capacitățile de producție cu sisteme de stocare pentru a crește predictibilitatea livrării energiei în sistem.
Public Power Corporation (PPC), grupul din care face parte PPC Renewables România, își extinde rapid portofoliul de energie regenerabilă în Grecia, România, Italia și Bulgaria. Capacitatea instalată a grupului a crescut de la 4,7 GW în prima jumătate a anului 2024 la 6,4 GW la finalul lunii septembrie 2025, iar obiectivul este atingerea unui total de 12,7 GW până în 2028.
În România, PPC Renewables deține în prezent peste 1,5 GW capacitate instalată, fiind cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din țară.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.