Anul trecut, retailerul Carrefour a inițiat proiectul „De aici, de aproape”, prin care aduce bunătățile micilor artizani pe rafturile magazinelor sale. În prezent, programul reunește 290 de artizani, în peste 30 de localități cu peste 4.000 de produse.
Proiectul „De aici, de aproape” a fost demarat în septembrie 2025, la Piatra Neamț, cu 9 producători ultra-locali, artizani ai produselor precum miere, produse de panificație, ulei, șerbeturi. Astăzi, proiectul funcționează în 140 de magazine la nivel național și se adresează micilor antreprenori locali.
Lavanda Vrancei
Alexandrina Burhuc s-a întors în țară în 2015 din Italia, locul care a fost acasă pentru ea timp de 19 ani, cu gândul de a planta 4.000 de butași de lavandă pentru producție proprie: „colțișorul lor mov”. Pentru că nu au vrut să rămână la nivelul de producție proprie, un an mai târziu, în 2016, ea și soțul ei s-au gândit să transforme pasiunea într-un business și au plantat un hectar de lavandă în primăvara anului 2017. Așa s-a născut și povestea afacerii Lavanda Vrancei.
Pentru cei doi soți domeniul agriculturii a fost unul nou, nemaiavând experiență în trecut. Astfel că, timp de trei ani au investit resurse pentru a ajunge la culoarea ideală de mov și la calitatea dorită. Sezonul lavandei este în perioada iunie-iulie, având nevoie de 3 ani pentru a ajunge la maturitate.

„Chiar în anul în care ne-am întors în țară am plantat prima dată lavandă – puțini butași au prins atunci, doar un sfert. La început a fost de plăcere, aveam colțișorul nostru mov, însă am transformat pasiunea în business. A fost un experiment. Niciunul nu avea experiență în agricultură. Am învățat totul pe parcurs, prin experimentare și de la partenerii care ne vindeau butașii. Uleiul l-am obținut din distilarea în cazanul de țuică, primele sute de mililitri; soțul meu a studiat un an de zile ca să-și facă distilerie proprie. Săculeții îi cuseam eu la mașină – totul se făcea manual și se face și acum. Am organizat singură un festival de lavandă în câmp, unde am vândut săculeți, apă de lavandă și ulei esențial. Cultura noastră este integral ecologică”, spune Alexandrina Burhuc.
Familia Burhuc a început să vândă primele produse, în 2017: buchete și săculeți de lavandă, împreună cu uleiuri de lavandă. Săculeții erau cusuți de Alexandrina la mașină. Totul se făcea manual, ceea ce s-a păstrat și în prezent. Uleiul de lavandă a fost obținut din distilarea în cazanul de țuică, soțul ei studiind 1 an pentru a-și face distilerie proprie.
De la săculeți și ulei esențial, produsele s-au dezvoltat și au ajuns să vândă și apă de lavandă. Au reușit inclusiv să exporte și produsele în comunități mari de români care au magazine mici în Londra, de exemplu. Alexandrina spune că a încercat mereu să intre în magazine locale. Până în prezent își vindea produsele doar la târgurile naționale, acum produsele Lavanda Vrancei ajungând însă pe rafturile magazinelor Carrefour din Focșani. Acest lucru a fost posibil datorită înscrierii în programul „De aici, de aproape” lansat de Carrefour, fiind contactată direct de către reprezentanții retailerului înainte de sărbători în 2025.
„Ne-am dorit mereu să intrăm cu produsele noastre în magazine locale. Vindeam doar la târgurile organizate în toată România. Carrefour ne-a abordat înainte de sărbători, iar în doar două săptămâni de la prima discuție produsele erau pe raft în Focșani. Totul s-a desfășurat firesc și rapid, fără bariere birocratice, iar colaborarea respectă ritmul nostru de producție. Lucrăm doar noi doi, nu avem alți angajați, fiecare produs e realizat manual, și ne dorim să ajungem în mai multe magazine Carrefour din țară pentru a putea dezvolta businessul.”
Lăptăria lui Andrei
Privind către businessul Ninei Ispas – „Lăptăria lui Andrei”, acesta s-a dezvoltat pe fondul exact al unei ferme de familie cu aproape 19 ani de istorie: pornită de părinți Ninei cu 5 vaci, și ajunsă acum la un efectiv de aproape 200. Mult timp, Nina a vândut numai lapte crud către procesatori. Acum doi ani, din dorința de a mânca mai sănătos și fiind întrebați tot mai des de ce nu scot la vânzare și produse din lapte, Nina și părinții săi au decis să treacă și pe segmentul de procesare pentru piață. Așa s-a lansat brandul Lăptăria lui Andrei.

„Numele businessului vine de la fiul meu, Andrei. El a fost motivul principal. Mi-am dorit ca el să mănânce sănătos și natural și am considerat că aceasta e o șansă pe care ar trebui să o aibă toți copiii, pentru că am observat cât e de greu să găsești produse cu adevărat naturale. Nu scoatem grăsimea din lapte, îl folosim exact cum este el de la sursă, gustul e cel din copilărie. A fost visul nostru să închidem cercul, de la producția cerealelor pentru animale până la produsul finit. La început mama factura, tata procesa, iar eu am livrat în primele patru luni. Am început cu telemea, lapte bătut și smântână și am vândut local, prin intermediul paginii noastre de Facebook”, spune Nina Ispas.
Produsele sunt fabricate fără aditivi, conservanți sau lapte praf, 100% din lapte de vacă pasteurizat. Ferma Ninei este integrată complet: familia produce materia primă și își crește inclusiv cerealele pentru animale. În familie, rolurile sunt clare: tatăl ei se ocupă de agricultură și furajare, mama ei de administrativ, iar ea, medic veterinar, de animale și sănătatea lor. Cei trei produc alimente din 2024.
În magazinele Carrefour din Buzău s-au listat în luna februarie cu 10 produse. A fost convinsă de faptul că reprezentanții companiei și-au dorit cu adevărat să promoveze produsele și producătorii locali. În prima zi a livrat în trei puncte (un hipermarket și două marketuri), iar momentul în care și-a văzut produsele la raft a fost un salt important în dezvoltarea businessului.

„ (…) În prima zi de listare am livrat în trei puncte, un hipermarket și două marketuri, iar în momentul în care mi-am văzut produsele la raft, am fost foarte mândră. Mi-am dat seama că începe un nou capitol în dezvoltarea businessului. Această colaborare ne-a dat curajul să începem modernizarea fabricii și să automatizăm procesele de producție, în special ambalarea, pentru a putea scala businessul nostru.”
În prezent, Lăptăria lui Andrei are 20 de angajați și deține un mic magazin în fermă, unde se organizează și tururi de vizită pentru consumatori.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.