Are 26 de ani și face parte din cohorta de trendsetting „vocaționiști”, a celor care își caută soluții personale pentru o carieră, care aleg să genereze profit din aptitudinile, hobby-urile, vocația lor. A absolvit facultatea și un master în drept, dar nu a profesat niciodată în domeniu, alegând să dezvolte proiecte de comunicare și artistice care să-i pună în valoare talentul pentru arte frumoase, pe care și-l cultivă din copilărie. În 2018 pregătește lansarea moodern.ly, prima platformă de artă vocațională din România, un hub online al hobby-artiștilor sau self-made-artists și proiectelor lor.