Ministrul Apărării din Polonia, Wladisaw Kosniak, a anunţat că Varşovia lansează Operaţiunea Orizont, ce prevede trimiterea de 10.000 de militari în zonele în care se află elemente de infrastructură critică.
Potrivit oficialilor, militarii vor apăra punctele strategice în faţa acţiunilor de sabotaj, scrie Monitorul Apărării și Securității.
„10.000 de militari, în cadrul Operaţiunii Orizont, vor colabora pe întreg teritoriul Poloniei cu serviciile aflate sub comanda ministerului afacerilor interne pentru a proteja şi mai eficient infrastructura critică şi a preveni acţiunile de sabotaj. Utilizând capacităţile forţelor operaţionale, precum şi ale forţelor teritoriale, împreună cu echipamente militare şi instrumente bazate pe inteligenţă artificială, vom proteja Patria şi mai bine”, a transmis ministrul Apărării din Polonia, pe platforma X.
Decizia vine după ce, zilele trecute, două şine de tren au fost complet tăiate de patru ucraineni care ar fi acţionat la cererea serviciilor ruseşti de informaţii. Nu au existat victime întrucât mecanicul de tren a observat la timp şinele.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.