FacebookTwitterLinkedIn

Primarul Bucureștiului spune că Termoenergetica are o datorie de câteva sute de milioane de lei către ELCEN, producătorul de agent termic din Capitală, în timp ce ministrul Energiei susține că volumul restanțelor se apropie de un miliard de lei.

“Există într-adevăr o datorie a Termoenergeticii către Elcen, care este de câteva sute de milioane de lei. Noi, PMB, faţă de Termoenergetica suntem cu plăţile la zi. Există din urmă, încă din 2020, acele pierderi”, a spus primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Potrivit primarului, PMB are fondurile necesare stingerii datoriei dar sunt în derulare ”discuţii tehnice” despre modul în care să fie achitată sumă către ELCEN.

La rândul său, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat marţi că a cerut PMB un răspuns ”concret” privind achitarea acestei datorii care este de aproape un miliard de lei.

“Suntem în 2023 şi nu mai putem tolera condiţii de viaţă ca în secolul trecut în capitala României”, a spus Burduja.

Primarul Nicușor Dan a precizat că PMB a împrumutat la sfârşitul anului trecut 500 milioane de lei pentru plata acestei datorii, iar ”banii aceştia există încă”.

”Deci, este o chestiune tehnică, nu e o chestiune financiară”, a afirmat primarul.

ELCEN este controlată de Ministerul Energiei, iar Termoenergetica de către PMB.