de Diana Moldoveanu, psihoterapeut EFT de cuplu și familie
Cunoașteți scenariul: în mașină, la coadă la supermarket sau pur și simplu într-o după-amiază liniștită de duminică, inevitabil, cade sentința: „M-am plictisiiiiit!”. Pentru mulți părinți, aceste cuvinte declanșează panica. Se simt datori să ofere un ecran, să inventeze un joc, să umple golul. Vă invit azi să privim plictiseala nu ca pe o problemă, ci ca pe o invitație. O invitație pentru copil de a se conecta cu cea mai importantă persoană din viața sa: el însuși.
Cum ne conectăm cu… noi
Neuroștiința ne arată că, în absența stimulilor externi, creierul nu se oprește, ci intră într-un soi de „mod creativ”, numit și Default Mode Network – „rețeaua de mod implicit”. Acesta este spațiul mental în care se nasc ideile originale, în care se consolidează amintirile și în care ne conectăm cu noi înșine. Pentru copii, acest spațiu este terenul fertil – și magic – al imaginației. Oferindu-le constant ceva de făcut, le răpim, desigur, fără să avem această intenție, oportunitatea de a-și explora propria lume interioară. În pauza magică în care mintea nu mai este bombardată de stimuli externi – desene animate, jocuri, instrucțiuni – și are, în sfârșit, spațiu să exploreze lumea interioară. Este momentul în care o cutie de carton nu mai e o simplă cutie, ci devine o navă spațială. Un băț găsit în parc devine bagheta unui magician.
Beneficiile plictiselii
Timpul nestructurat, în care copilul este lăsat să-și găsească singur de lucru, este un antrenament esențial pentru viață. Studiile, dar și experiența generațiilor trecute, ne arată că aceste momente „goale” cultivă abilități fundamentale.
- Creativitatea este una dintre acestea. Fără un manual de instrucțiuni, copilul este forțat să-și inventeze propriile reguli și propriile lumi. Fără presiunea performanței, un copil explorează în liniște ce îi place cu adevărat.
- Încrederea, autonomia sunt și ele derivate din activitățile apărute atunci când copilul nu are ceva de făcut. Când reușește să transforme plictiseala într-o activitate care îi aduce bucurie, învață ceva esențial: „Mă pot baza pe mine. Pot găsi soluții. Sunt capabil.”
- Reziliența este o abilitate pe care ne-o dorim, dar de multe ori nu știm cum să o cultivăm. O idee ar fi să lăsăm copiii să se plictisească. Ce faci când castelul din perne se dărâmă? Sau când desenul nu iese perfect? Înveți să o iei de la capăt. Plictiseala creează contextul perfect pentru proiecte personale – în care nu resimt presiune să facă totul corect – și care îi învață perseverența și ieșirea din tipare, găsirea de soluții chiar și atunci când acestea se încăpățânează să nu fie la îndemână.
Plictiseala ca semnal de alarmă
Deși poate fi un aliat, există situații în care plictiseala cronică poate masca o problemă mai adâncă. În acest caz, ar trebui să fiți atenți la:
- Apatie generalizată – copilul pare lipsit de interes pentru orice, inclusiv pentru activități care îi făceau plăcere.
- Izolare prelungită – refuză constant interacțiunea și pare letargic.
- Dependența de ecrane – singura cale de ieșire din plictiseală pare să fie un ecran.
- Scăderea vizibilă a energiei, copilul pare mereu obosit și nemotivat.
În aceste cazuri, intervenția nu înseamnă să-i umplem timpul, ci să încercăm să înțelegem ce se ascunde în spatele acestei stări, care este mai mult decât o simplă plictiseală. O discuție deschisă, caldă, cu copilul și, la nevoie, îndrumarea unui specialist pot oferi soluții mai simple decât ne imaginăm.
Plictiseala la școală
Dacă acasă plictiseala este o oportunitate, la școală poate deveni un simptom al deconectării. Un studiu Gallup a arătat că elevii implicați au de 2,5 ori șanse să obțină note bune și sentimentul că se descurcă bine la școală. Mai mult, acest lucru se reflectă și asupra percepției generale asupra viitorului, fiind de 4,5 ori mai optimiști decât colegii dezinteresați.
Cauzele plictiselii la școală sunt adesea legate de lipsa de relevanță a materiei predate, de metodele repetitive, axate prea mult pe memorare și prea puțin pe creativitate, dar mai ales de presiunea performanței, pentru că teama de note proaste poate ucide bucuria de a învăța. Dacă auziți constant „mă plictisesc la școală”, nu considerați că este un moft, investigați puțin despre ce este vorba, atât cu copilul, cât și cu profesorii săi.
În loc de concluzie
De-a lungul anilor, am învățat că plictiseala este un limbaj, la fel ca multe alte manifestări ale copiilor. „Mă plictisesc” ar putea, de fapt, să însemne: „Am nevoie de libertate să decid eu ce fac”, „Mă simt singur și aș vrea să te joci cu mine”, „Sunt obosit de atâtea reguli și activități”, „Am nevoie de o pauză”.
La fel cum în terapie unele dintre cele mai profunde revelații apar uneori în momente de tăcere dintre cuvinte, și în viața unui copil cele mai creative idei se pot naște în pauzele dintre activități. Așadar, sfatul meu pentru părinți? Data viitoare când auziți „Mă plictisesc”, respirați adânc și, în loc să oferiți o tabletă – sau o soluție -, zâmbiți și spuneți cu încredere: „Minunat! Sunt curios ce o să inventezi de data asta”. Apoi, oferiți-i spațiu și aveți încredere în el. Îi veți oferi șansa de a-și descoperi propria lume interioară.
La fel cum în terapie unele dintre cele mai profunde revelații apar în momente de tăcere, și în viața unui copil cele mai creative idei se nasc în pauzele dintre activități.