Teads, platformă media globală, a înregistrat venituri în valoare de 678 milioane de dolari anul trecut, în creștere cu 25% față de 2020. Pentru anul în curs, compania vizează lansarea serviciilor pe noi piețe.
În Europa Centrală și de Est, veniturile Teads au înregistrat o creștere accelerată de 65% în 2021, față de anul anterior. “Pe lângă piețele regionale în care suntem prezenți de ani de zile (România, Polonia, Cehia, Slovacia, Turcia), în 2021 am început să operăm în piețe noi (Grecia, Ungaria, Slovenia, Croația, Serbia), înregistrând rezultate peste așteptări încă din primul an de activitate la nivel local”, a declarat Mihai Boștinaru, Vice President Sales CEE.
În 2021, Teads a recrutat peste 230 de angajați noi, iar la sfârșitul anului fiscal 2021 avea 1.035 de angajați în cele 26 de țări în care este prezentă. În următoarele 18 luni, Teads se așteaptă să dubleze forța de muncă în domeniul tehnologiei pentru a stimula noi inițiative și pentru a-și crește cota de piață. Hub-ul tehnologic principal al companiei este situat în Montpellier, Franța, iar hub-ul secundar este la București.