Planurile Uniunii Europene de a impune interdicția vânzării de mașini noi cu motoare cu combustie internă au fost abandonate, potrivit unui raport Bild care îl citează pe Manfred Weber, președintele PPE (cel mai mare grup politic din Parlamentul European).
UE va introduce reguli mai flexibile pentru reducerea emisiilor de CO₂ din transportul auto, renunțând la obiectivul rigid de „zero emisii în 2035”. Potrivit Reuters, direcția s-a schimbat pentru că țări precum Germania și Italia, alături de mai mulți producători auto, au făcut presiuni intense pentru a relaxa legislația, argumentând că termenul 2035 este nerealist și amenință competitivitatea industriei auto europene.
Regula anterioară era ca toate mașinile noi să aibă zero emisii de CO₂ până în 2035 — ceea ce echivala, practic, cu interzicerea motoarelor pe benzină și motorină.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.