FacebookTwitterLinkedIn

Vânzările grupului LVMH au crescut per total cu numai un procent în ultimul trimestru. Asta din cauza vânzărilor din Asia care au scăzut cu 14%.

Proprietarul Louis Vuitton și Dior admite acum că LVMH prezintă rezultate financiare dezamăgitoare, notează RetailDetail.eu. Motivul: consumatorii din clasa de mijloc din China cheltuiesc mai puțin pe produsele de lux din cauza încetinirii economice a țării.

Astfel se explică de ce vânzările LVMH au stagnat în al doilea trimestru. Grupul a raportat creșteri organice în ceea ce privește vânzările de numai 1%, acestea din urmă depășind 20,9 miliarde de euro.

În plus, profitul operațional al grupului a scăzut la 10,7 miliarde de euro în primul semestru. Cu toate acestea, analistul economic Bernstein Luca Solca a precizat că scăderea profitului a avut loc în principal din cauza cursului valutar și investițiilor în zona de retail.

Cu excepția Japoniei, vânzările LVMH în Asia au scăzut cu 14%. Piața din Japonia a cunoscut o revenire, datorită yenului slab, care atrage mulți turiști în țară.

În a doua jumătate a anului, oficialii LVMH se așteaptă la o creștere mai puternică, deși grupul a recunoscut că va rămâne precaut cu privire la noile estimări financiare.  

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.