FacebookTwitterLinkedIn

În ultimul trimestru, rezultatele financiare ale Puma s-au prăbușit din cauza deprecierii pesosului argentinian.

În acest context, oficialii brandului se așteaptă ca anul 2024 să fie marcat de instabilitate, notează RetailDetail.eu.

Dacă pe parcursul întregului an 2023, Puma a reușit să înregistreze o creștere moderată a vânzărilor de 1,6%, ajungând până la 8,6 miliarde de euro, profitul net însă a scăzut cu 14 procente, raportând o valoare de 305 milioane de euro.

Compania atribuie aceste cifre slabe deprecierii excepțional de puternice a pesosului argentinian, care a pierdut 54 de procente din valoarea sa în luna decembrie 2023.

„Fără această depreciere, vânzările ar fi crescut cu până la 8%, iar profitul operațional s-ar fi majorat, de asemenea”, susțin oficialii companiei.

În al patrulea trimestru, ce include și criza argentiniană, veniturile au scăzut din nou, cu 10%, până la 1,98 miliarde de euro, profitul net micșorându-se și el. Cu toate acestea, venitul operațional din trimestrul al patrulea a fost conform așteptărilor, datorită îmbunătățirii marjelor de profit brut și controlului strict al costurilor.

CEO-ul brandului, Arne Freundt, este însă îngrijorat de faptul că ratele de schimb instabile vor continua să afecteze rezultatele financiare ale Puma și în noul an financiar. Astfel, oficialul a mărturisit că acum mizează pe o creștere a vânzărilor ajustată de aproximativ 5% și pe o creștere ușoară a profitului operațional. În Argentina, compania a anunțat deja că va crește prețurile produselor sale.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.