FacebookTwitterLinkedIn

Dezvoltatorul imobiliar HAGAG Development Europe anunță că, în ciuda vocilor mai puțin optimiste, organizațiile al căror model de afaceri este centrat pe dezvoltare continuă și în special companiile care pun bunăstarea angajaților pe primul plan continuă să investească în spații de birouri moderne.

Anunțul a fost făcut de Yitzhak Hagag, Cofondator și acționar Hagag Development Europe, în contextul în care compania anunță închirierea a aproximativ 1.250 de metri pătrați de spații de birouri în clădirea istorică H Victoriei 109. Chiriașii, parte din Grupul de Companii BTD, sunt jucători importanți din industria de construcții comerciale și industriale, respectiv inginerie, arhitectură și design.

Hagag Development Europe este un investitor și dezvoltator imobiliar specializat în proiecte din domeniul rezidențial, comercial și hotelier din România, listat la Bursa de Valori din Tel Aviv.

H Victoriei 109 este unul dintre cele mai importante proiecte de birouri livrate în ultimul deceniu în zonele centrale și ultra-centrale ale Bucureștiului și singurul localizat pe Calea Victoriei. Este desfășurat pe 8 nivele și oferă o suprafață închiriabilă totală de peste 6.000 de metri pătrați.

Compania Hagag Development Europe este implicată în achiziționarea, dezvoltarea, renovarea și administrarea mai multor clădiri și proiecte situate în zonele premium ale Bucureștiului și are investiții semnificative în dezvoltarea segmentului de nișă al reînnoirii urbane prin reconversia clădirilor vechi, istorice, cu prezență arhitecturală unică.